Hotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc, privind înfiinţarea Ţinutului Secuiesc, anulată de instanţă

Miercurea CiucHotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc, prin care a fost aprobat un memorandum iniţiat de Consiliul Național Secuiesc, privind înfiinţarea Ţinutului Secuiesc cu statut autonom, şi care a fost atacată de Prefectură, a fost anulată definitiv de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Hotărârea Consiliului Local Miercurea Ciuc din primăvara anului 2014 a fost atacată în instanţa de contencios administrativ, în 3 iulie 2014, de prefectul judeţului Harghita.

Potrivit instanței, documentul nu a fost emis pe baza legii, propunerea privind Statulul de autonomie a Ţinutului Secuiesc fiind avizată negativ de Consiliul Legislativ, „întrucât viza crearea unei entităţi statale distincte, paralelă cu statul naţional unitar român, ceea ce contravine Constituţiei”.

Ulterior, Consiliul Local Miercurea Ciuc a atacat cu recurs, în februarie 2015, sentinţa Tribunalului Harghita la Curtea de Apel Târgu Mureş, care a respins acţiunea acestuia şi a anulat definitiv hotărârea adoptată, fiind comunicată Prefecturii Harghita în urmă cu două zile, notează Mediafax.

Potrivit magistraţilor Curţii de Apel Târgu Mureş, Consiliul Local Miercurea Ciuc „a ales să ignore aria de competenţă şi a adoptat un act care vizează demersuri şi solicitări concrete ce tind să stabilească regimul teritorial-administrativ al populaţiei din 153 de localităţi, din care doar 68 se află în Harghita”, celelalte fiind situate în judeţele Covasna şi Mureş.

De asemenea, judecătorii au precizat că în decizia lor au mai ţinut cont de „respingerea de către Comisia Europeană” a două cereri de înregistrare a unor iniţiative cetăţeneşti „al căror obiect îl constituia înfiinţarea de regiuni după criterii entice”. Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş este definitivă.

Prefectul Jean-Adrian Andrei că Prefectura va ataca în instanţă toate hotărârile autorităţilor locale care contravin legislaţiei în vigoare şi încalcă Constituţia României.

„Prin această decizie a Curţii de Apel ne aflăm în faţa autorităţii de lucru judecat şi a practicii judiciare, motiv pentru care orice demers prin acte administrative, care va avea ca obiect această temă, va fi respins din start”, a spus prefectul.

Până în prezent, în judeţul Harghita au fost adoptate de către consilii locale 35 de hotărâri prin care a fost aprobat memorandumul iniţiat de CNS privind înfiinţarea regiunii administrative Ţinutul Secuiesc cu statut autonom, toate fiind atacate de Prefectură în instanţa de contencios administrativ.

Potrivit proiectului de hotărâre pe care CNS îl propunea spre aprobare consiliilor locale, acestea urmau să solicite Parlamentului şi Guvernului să respecte toate angajamentele internaţionale ale României adoptate în domeniul protecţiei minorităţile naţionale.

De asemenea, consiliile locale urmau să solicite crearea unei regiuni administrative denumite Ţinutul Secuiesc, care să aibă statut autonom, iar delimitarea subdiviziunilor administrative din cadrul regiunii s-ar realiza prin referendum local.

În proiectul pe care CNS îl propunea spre aprobare consiliilor locale se mai solicita ca în unităţile teritorial-administrative în care ponderea unei minorităţi naţionale depăşeşte zece la sută, limba acesteia să fie recunoscută ca limbă oficială, având acelaşi statut ca limba oficială a statului.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.