Haos în transporturile aeriene. Sindicaliștii de la Romatsa nu renunță la greva de avertisment

Otopeni
Acționarii Aeroportului Otopeni au „stors” compania de profitul din 2015

Sindicaliștii de la Romatsa au decis să menţină greva de avertisment stabilită pentru data de vineri, 12 mai, între orele 11,00 şi 13,00, așa că doar 33,3% din zborurile programate pentru acest interval orar vor fi asistate, restul fiind suspendate.

Niciuna dintre companiile aeriene nu este în măsură să comunice care sunt zborurile programate pentru data de 12 mai – în intervalul orar 11,00-13,00, când are loc greva controlorilor de trafic aerian de la Romatsa – ce ar putea fi anulate sau suspendate.

Atât Tarom, cât şi Blue Air şi WizzAir, au transmis Mediafax că nu cunosc ce zboruri ar putea fi anulate/suspendate din cauza grevei de avertisment declanşate la Romatsa. Companiile au transmis că vor comunica date privind zborurile din 12 mai în dimineaţa aceleiaşi zile.

„Noi, sindicaliştii din ATSR, ne cerem scuze public pentru disconfortul ce va fi creat vineri la prânz, cu ocazia grevei de avertisment. Totodată, ţinem să precizăm următoarele: Greva de avertisment este urmarea unei lungi bătălii pentru păstrarea prestigiului acestei instituţii româneşti, ROMATSA, pentru depolitizarea şi decăpuşarea ei; Nu urmărim avantaje materiale, ci siguranţa locului de muncă, în condiţiile în care, din cauza unui management defectuos, se ajunge cu paşi programaţi, la faliment şi înstrăinare. Au vândut pământul, urmează cerul? Înmulţirea zborurilor pe teritoriul românesc şi diminuarea numărului de controlori de trafic constituie în acest moment un atac la adresa siguranţei traficului, cu toate eforturile pe care le depunem pentru a gestiona eficient traficul din spaţiul aerian românesc”, a transmis joi seara Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian – ATSR.

„De aceea”, menţionează sindicatul ATSR, „rugăm publicul larg să ne înţeleagă şi să fie alături de noi în acest demers care ne priveşte pe toţi, familiile noastre, copiii noştri”. Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România a anunţat o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităţilor Romatsa – regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, protest care se va desfăşura vineri, 12 mai, între orele 11,00 şi 13,00. Conflictul are loc pe fondul expirării contractului colectiv de muncă, potrivit unei notificări transmise anterior de ATSR.

„Personalul CTA participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11.00-13.00 (ore locale), prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA; sunt exceptate de la aceste măsuri zborurile monarhilor, şefilor de state, prim-miniştrilor şi miniştrilor, zborurile misiunilor de căutare şi salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum şi zborurile de poliţie aeriană”, se arată în notificarea transmisă de sindicat către directorul general, directorii de direcţii şi directorii de subunităţi din cadrul ROMATSA.

Managementul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea grevei de avertisment, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul companiei ROMATSA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.