Guvernul României a decretat doliu naţional în semn de solidaritate cu victimele atentatelor de la Bruxelles

doliu naționalGuvernul României a decis ca joi, 24 martie, să fie declarată zi de doliu național în România, în semn de solidaritate cu victimele atentatelor de la Bruxelles, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

El a mai precizat că drapelele vor fi coborâte în bernă și a solicitat posturilor de radio și de televiziune să își adapteze programele în consecinţă.

Atentatele de la Aeroportul internațional Zaventem și de la stația de metrou Maelbeek din Bruxelles, comise la 22 martie, s-au soldat până acum cu cel puțin 31 de morți și 260 de răniți, a anunțat ministrul Sănătății din Belgia, Maggie De Block.

Potrivit Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, zilele de doliu național sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern. Aceeași lege prevede că, în zilele de doliu național, așa cum au fost stabilite de Guvern, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale sunt obligate să arboreze în bernă Drapelul României.

Ultima dată când în România a fost decretat doliul național au fost zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015, în memoria victimelor incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală, din seara zilei de 30 octombrie, soldat cu 64 de morți.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 410 din 25 iunie 2013, prin care ziua de 26 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu național, drapelul trebuie arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicate, la trecerile frontierei, pavilionul navelor. În baza aceleiași hotărâri, posturile naționale de radio și televiziune, dar și instituțiile de cultură trebuie să își adapteze programul, iar toate manifestările culturale, artistice și sportive programate pentru zilele de doliu să fie amânate.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.