Executivul dă bani pentru bătrâni prin două programe guvernamentale

ajutoare sociale

Executivul dă bani pentru bătrâni prin două programe guvernamentale. Guvernul a aprobat, în ultima ședință de guvern, două programe de interes naţional destinate persoanelor vârstnice. Suma alocată pentru implementarea lor în perioada 2018 – 2020 este de 115 milioane de lei. 

„A fost aprobat un proiect de hotărâre care prevede finanţarea a două programe de interes naţional destinate persoanelor vârstnice. Cele două programe de interes naţional privind servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente, respectiv sprijin pentru autorităţile administraţiei publice locale din anumite unităţi administrativ-teritoriale în care nu s-au înfiinţat sau nu au fost acreditate serviciile publice de asistenţă socială vor fi implementate în perioada 2018 – 2020, iar valoarea totală a bugetului este de 115 milioane de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Primul – servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente – vizează creşterea calităţii vieţii persoanelor vârstnice singure sau ai căror membri de familie nu pot să le asigure îngrijirea prin menţinerea autonomiei acestora pe o perioadă cât mai lungă, prevenirea agravării situaţiei de dependenţă şi a instituţionalizării.

„Se vor asigura în cadrul acestui program de interes naţional servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente şi vor fi înfiinţate noi unităţi de îngrijire la domiciliu în cadrul sau în subordinea serviciilor publice de asistenţă socială în unităţile administrativ-teritoriale unde acestea nu există”, a spus Barbu.

Al doilea program de bani pentru bătrâni

Prin cel de-al doilea program – sprijin pentru autorităţile administraţiei publice locale din unele unităţi administrativ-teritoriale în care nu s-au înfiinţat sau nu au fost acreditate servicii publice de asistenţă socială – vor fi ajutate autorităţile locale să-şi îndeplinească atribuţiile privind organizarea, administrarea şi acordarea acestor servicii sociale.

„Serviciile publice de asistenţă socială din 1.000 de comune vor fi sprijinite să obţină certificatul de acreditare prin angajarea, contractarea în fiecare dintre acestea a unui asistent social, iar salariile asistenţilor sociali din aceste servicii vor fi asigurate pentru 24 de luni. În acest fel, cel puţin 300.000 de persoane aflate în dificultate din comunităţile în care se înfiinţează serviciile respective vor beneficia de servicii de asistenţă socială”, a mai afirmat Nelu Barbu.

Pentru anul acesta fondurile necesare sunt prevăzute în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.