GALERIE FOTO Trotuarele și băncile din sectorul lui Robert Negoiță arată ca după bombardament

Robert Negoiță

A venit în sfârșit primăvara și odată cu ea se poate constata starea deplorabilă a trotuarelor refăcute de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, în urmă cu un an sau doi, după caz.

Pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, la intersecția cu Baba Novac și Constantin Brâncuși, pe diagonală cu blocul Potcoava, dalele de pe trotuar au crăpat și s-au sfărâmat. În atari condiții, Primăria lui Robert Negoiță va trebui să aloce alți bani pentru înlocuirea lor și refacerea trotuarului.

Dacă ne deplasăm pe Bulevardul Nicolae Grigorescu spre intersecția cu Bulevardul Liviu Rebreanu (intersecția de la Titan), constatăm starea deplorabilă în care se află băncile inscripționate cu “Primăria Sectorului 3”. Șipcile de lemn au putrezit iar unele bănci nu mai pot fi folosite din această cauză, chit că ele au fost montate abia acum câțiva ani.Robert Negoiță

Este interesant de văzut dacă Primăria lui Robert Negoiță va înlocui doar șipcile, așa cum ar fi normal, din moment ce scheletul metallic este în regulă, sau vor fi cumpărate ale bănci, la un preț mult mai mare. Din banii contribuabililor, evident.

Făcând stânga la Titan, pe Bulevardul Liviu Rebreanu, nu facem nici câțiva pași și observăm și aici dezastrul – dalele de pre treptele care duc spre troatuarul de sus s-au desprins, iar funcționalitatea scării este mult redusă. Ba ea poate fi chiar un pericol pentru copii sau persoanele în vârstă.

Robert NegoițăOrice alte comentarii sunt de prisos. Imaginile suprinse de reporterul Cetateanul.net vorbesc de la sine.

LĂSAȚI UN MESAJ


*