sâmbătă, mai 24, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăGalați. Grupare care se ocupa cu contrabanda cu ţigarete, anihilată de poliţişti

Galați. Grupare care se ocupa cu contrabanda cu ţigarete, anihilată de poliţişti

-

Polițiștii Poliției Transporturi Galați au anihilat o grupare de contrabandă cu țigarete, după punerea în executare a mandatului de percheziție domiciliară.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară la locații aparținând unui număr de trei persoane (o femeie de 38 de ani și doi bărbați, de 44 de ani, respectiv 47 de ani) din municipiul Galați, suspectate de contrabandă, potrivit stiripesurse.ro.. „În urma percheziţiilor au fost descoperite şi indisponibilizate 16.200 de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova şi Serbia, precum şi sumele de 450 de euro şi 2.500 de lei. În baza probatoriului administrat în dosarul penal aflat în lucru, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, faţă de bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Galaţi. În cursul zilei, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Becali a câştigat procesul cu PMB: Îl execut pe Nicuşor dan! E o zi bună!

0
Omul de afaceri Gigi Becali a câștigat procesul pe care-l poartă de 14 ani cu Primăria Municipiului București, în urma exproprierii unui teren din...