Gabriela Firea, Viorica Dăncilă, Olguța Vasilescu și iubita lui Dragnea – citate în procesul cu Times New Roman

Sfinţii Mihail şi Gavril

Premierul Viorica Dăncilă, primarul general Gabriela Firea, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, au fost citate de Tribunalul Bucureşti, pe 26 octombrie, pentru a da declaraţii în procesul în care acestea cer daune jurnaliştilor de la Times New Roman.

La Tribunalul Bucureşti a avut loc vineri primul termen al procesului civil, în care reprezentantele PSD au dat în judecată publicaţia Times New Roman, solicitând daune totale de 500.000 de euro.

La începutul procesului, avocata care le reprezintă pe femeile din PSD a solicitat ca şedinţa de judecată să nu fie publică. „Se impune desfăşurarea în şedinţă secretă. Toate aspectele ţin de viaţa personală şi intimă, ţin de viaţa personală, care nu poate fi publică. Aspectele din viaţa personală nu pot face subiect de cancan. Cererea de chemare în judecată vizează nişte jigniri dintr-un articol de presă”, a spus avocata.

Tribunalul a respins cererea avocatei şi a decis ca procesul să fie public, judecătorul invocând decizii ale CEDO, transmite Agerpres. De asemenea, magistratul a hotărât ca la următorul termen al procesului din 26 octombrie să fie citate reclamantele pentru a li se lua un interogatoriu.

Pe 30 martie, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Carmen Dan, Lia Olguţa Vasilescu şi Irina Tănase au dat în judecată firma Infant Media SRL, care administrează publicaţia Times New Roman, pe administratorul firmei, Alexandru Dona, pe redactorul şef al acesteia, Călin Petrar, şi pe redactorul Ovidiu Eftime. Reclamantele susţin că, prin publicarea unui articol în data de 12 martie, le-a fost afectată grav reputaţia şi demnitatea, iar distribuirea acestuia în mediu online a generat „comentarii şi vulgarităţi”.

Pe 25 aprilie, CNCD a decis că articolul postat pe pagina de internet www.timesnewroman.ro, în data de 12 martie, prin care se creează o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare la adresa femeilor membre PSD, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al acestora conform art. 2, alin.1. şi art 15. din OG 137/2000, republicată.

CNCD a aplicat atunci o amendă contravenţională de 5.000 lei firmei Infant Media SRL, care administrează publicaţia, 5.000 lei pentru autorul articolului, 3.000 lei pentru editorul-şef şi 3.000 lei pentru administratorul Infant Media SRL.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.