Gabriela Firea: unele asociaţii de locatari refuză să li se furnizeze căldură, de teama facturilor

intervenția Jandarmeriei în Piaţa Victoriei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că, deşi locuitorii mai multor zone din Capitală au căldură de duminică, sunt asociații de locatari care refuză să li se furnizeze agent termic.

Gabriela Firea a precizat că stocul de gaze este suficient pentru ca bucureştenii să beneficieze de încălzire pe toată perioada de iarnă.

„Primăria, aşa cum ştiţi, a pus la dispoziţie suma de 120 de milioane de lei, sumă care era alocată la capitolul suvenţii şi, prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care a fost aprobată săptămâna trecută, această sumă va merge direct pentru achiziţia de gaze necesare depăşirii sezonului rece. Cu alte cuvinte, noi suntem asiguraţi, avem stocul de gaze, deja probele tehnice au început de joi pentru livrarea agentului termic către caloriferele  bucureştenilor, iar de ieri este deja căldură în cele mai multe zone din Capitală”, a declarat luni Gabriela Firea.

Ea a precizat că în cursul zilei de luni va avea o întâlnire cu reprezentanţii RADET, care îi vor prezenta situaţia privind zonele în care este furnizată energie termică, susţinând că sunt asociaţii de locatari care au anunţat că nu vor căldură de la această dată. „Acum, când merg la birou, mă întâlnesc cu RADET şi mi se va pune la dispoziţie, aşa cum am solicitat, întreaga situaţie, pentru că sunt şi asociaţii de proprietari care au anunţat în scris că nu doresc livrarea agentului termic, ceea ce vreau să ştiu concret ca să nu fiu acuzată că nu este căldură în Capitală. Sunt asociaţii care nu vor să li se acorde agent termic, pentru că ajutoarele pentru căldură vin abia de la 1 noiembrie şi probabil că aceste asociaţii de proprietari reprezintă mai mulţi pensionari şi le este teamă că vor avea mult de plătit la întreţinere”, a mai spus Firea.

RADET a anunţat că a început de vineri noaptea probele la cald pentru sezonul de încălzire 2016-2017 şi că furnizează agent termic între ore 22,00 şi 07,00, în toate sectoarele Capitalei. Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice preciza că probele la cald se fac pentru a se putea trece la furnizarea căldurii în regim permanent.

Gabriela Firea a cerut modificarea legii care permite furnizarea agentului termic după trei zile de temperaturi sub 10 grade Celsius. „Pentru că legea spune clar acum că începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban are loc după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 şi 06.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici, fac un apel pentru modificarea legislaţiei, pentru ca oamenii să nu mai aştepte această perioadă în frig”, spunea primarul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.