Gabriela Firea și Carmen Dan se vor întâlni cu elevii bucureșteni pentru a discuta despre Balena Albastră

Carmen Dan l-a confundat pe Matteo Salvini

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că se va întâlni marţi, alături de primarul Capitalei, Gabriela Firea, cu elevii din mai multe şcoli bucureştene pentru a le spune cât de periculos este jocul Balena Albastră.

Carmen Dan a explicat că a discutat cu Gabriela Firea şi au stabilit întâlniri comune cu elevii bucureşteni, pentru a discuta despre jocul Balena Albastră.

„Marţi chiar vom avea împreună o întâlnire în şcolile din Bucureşti, vom încerca să explicăm elevilor cât este de periculos este acest joc”, a declarat duminică ministrul de Interne. Carmen Dan spunea şi marţi, la Parlament, că este îngrijorată de fenomenul Balena albastră şi menţiona că, deşi nu s-a stabilit o legătură între acest joc şi moartea unor adolescenţi, le recomandă părinţilor şi dascălilor să supravegheze atent comportamentul elevilor.

La rândul său, prefectul judeţului Vâlcea, Radu Renga, a convocat pentru luni o şedinţă de urgenţă cu reprezentanţii mai multor instituţii publice pentru a discuta despre jocul ”Balena Albastră”, măsura fiind luată în condiţiile în care autorităţile au informaţii potrivit cărora mai mulţi copii din zonă ar fi implicaţi în acest joc. ”Prefectul Radu Renga convoacă luni, 3.04.2017, ora 14.00, la sediul Instituţiei Prefectului judeţul Vâlcea, în regim de urgenţă, toţi reprezentanţii instituţiilor implicate în gestionarea apariţiei jocului-fenomen «Balena Albastră». Întâlnirea va avea loc in urma apariţiei, şi în judeţul Vâlcea, a unor asemenea cazuri”, a anunţat sâmbătă Prefectura Vâlcea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.