duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPrimarul Gabriela Firea amenință presa și politicienii care denigrează companiile municipale

Primarul Gabriela Firea amenință presa și politicienii care denigrează companiile municipale

-

Primarul general Gabriela Firea amenință presa și oamenii politici care denigrează companiile municipale, iar directorii acestora vor să introducă acțiuni în instanță.

„Am discutat cu directorii acestor companii, avem şi astăzi o întâlnire şi ei deja studiază posibilitatea şi, de asemenea, au contractat şi o casă de avocatură pentru a-i da în judecată pe toţi cei care denigrează companiile municipale, inclusiv pe liderii politici. În codul comercial sunt prevederi exprese în ceea ce priveşte valoarea brand-ului unei companii, apărarea reputaţiei. În acest moment, aceste companii au contracte în derulare interne şi externe, au angajaţi şi proiecte şi, văzând cât sunt de defăimate într-o parte a presei, prin preluarea declaraţiilor nefundamentate juridic a reprezentanţilor Opoziţiei din Consiliul General, practic sunt afectate ca şi brand”, a declarat Gabriela Firea.

Gabriela Firea amenință presa. Potrivit ei, companiile municipale îşi desfăşoară activitatea în continuare, ele nu au fost nici radiate de la Registrul Comerţului, nici suspendate, nu au fost declarate nici ilegale. „A fost vorba doar despre o discuţie în justiţie cu privire la numărul de voturi necesar la momentul adoptării intenţiei iniţiale de a se constitui aceste companii. Nicăieri în România votul pentru buget nu se dă în majoritate calificată de două treimi, nici în Parlament, nici în privinţa înfiinţării companiilor naţionale, nici a societăţilor altor municipii. Votul a fost de fiecare dată de jumătate plus unu. Constat faptul că în Bucureşti avem o noutate. Ţin să subliniez faptul că noi am câştigat 28 de procese cu USR şi PNL, cu siguranţă îl vom câştiga şi pe acesta, pentru că justeţea faptelor noastre este dovedită şi o vom susţine în continuare. Nu facem decât ceea ce ne permite legea – Legea 31/1990, Legea 215 a administraţiei publice locale, nu am ieşit sub nicio formă din aceste texte. Respectăm legea concurenţei, legea achiziţiilor publice, suntem supuşi controlului Curţii de Conturi, ANAF-ului, Ministrului de Finanţe, prin urmare este doar un moment neplăcut din punct de vedere politic şi mediatic, este speculat de Opoziţia din CGMB formată din PNL şi USR, dar cu siguranţă vom depăşi această perioadă ceva mai neplăcută, în primul rând, pentru reputaţia companiilor”, a adăugat edilul Capitalei.

Gabriela Firea amenință presa și politicienii. „Procesele deschise de PNL şi USR vor dura vreo 10 ani”

Potrivit primarului general, companiile municipale nu au cum să fie desfiinţate, nici cele din ţară, ea considerând că a avut loc cel mai probabil o inducere în eroare a instanţei, pentru că s-a comunicat că au fost transferate bunuri de patrimoniu către aceste companii.

„Procesele deschise de PNL şi USR vor dura vreo 10 ani. Vom fi mult mai bătrâni când vor trebui să constate că au deschis şampania mult prea devreme, că s-au bucurat prea devreme şi neîntemeiat. Este trist că politica se face astfel, pe viaţa bucureştenilor. (…) Nu mai doresc să avem transport public în Bucureşti? Nu toţi bucureştenii merg cu Jeep-ul la serviciu. Sunt convinsă că instanţa a fost indusă în eroare, subliniindu-se că aceste companii au primit patrimoniu. Nu au primit niciun fel de patrimoniu. (…) Prin urmare, neprimind decât bani, bugetul se votează întotdeauna cu jumătate plus unu”, a menţionat Gabriela Firea.

Joia trecută, un complet al Curții de Apel Bucureşti a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale, în urma plângerilor depuse de USR. Primarul general Gabriela Firea a declarat însă că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu creează niciun efect, iar pentru radierea acestor societăţi ar fi necesar un nou proces.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...