Funcţionar la Serviciul Urbanism al Primăriei Municipiului Bucureşti, trimis în judecată de DNA

DNA
Un fost ministru de Finanțe și un fost deputat, trimiși în judecată de DNA

Gheorghe Cosmin Metescu, funcționar la Serviciul Urbanism al Primăriei Municipiului București, a fost trimis marţi în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut mită pentru modificarea unui plan urbanistic zonal.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Gheorghe Cosmin Metescu, la data faptei funcționar public la Serviciul Urbanism al Primăriei Municipiului București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și a lui Marius Răduță Kobilanski, pentru complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul trimis instanței, procurorii susțin că, în perioada ianuarie – iunie 2015, Gheorghe Cosmin Metescu ar fi pretins, prin intermediul lui Marius Răduță Kobilanski și al unei alte persoane, o sumă cuprinsă între 40.000 și 50.000 de euro de la proprietarii unui teren situat în București, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul modificării unui plan de urbanism zonal. În urma acestei modificări, spun anchetatorii, terenul respectiv, în suprafață de circa 5.000 metri pătrați, situat în Sectorul 6 al Capitalei, pe Splaiul Independenței, urma să aibă caracter construibil, în condițiile în care, potrivit planului de urbanism zonal actual, această suprafață de teren era încadrată în categoria „spații verzi”.

Gheorghe Cosmin Metescu a fost prins în flagrant, pe 11 iunie 2015, în timp ce primea 12.000 de euro din suma solicitată. Dosarul a fost trimis pentru a fi soluționat de Tribunalul București.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.