Fostul primar Neculai Onțanu și avocata lui Victor Ponta vor să renunțe la titlul de „dottore”

Neculai Onţanu

Nouă persoane, nume sonore ale politicii românești, care au obținut doctoratul la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”, vor să renunțe de bunăvoie la titlul de doctor. Printre cei care vor să renunțe la titlul de „dottore” se numără Bogdan Licu, procuror general adjunct, Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2, și Radu Stroe, fost ministru de Interne, potrivit pressone.ro.

Academia a trimit solicitările de renunțare la Ministerul Educației, instituția abilitată să retragă titlurile de doctor.

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) a anunțat printr-un comunicat că au fost f[cute nouă cereri de renunțare la titlul de doctor pe care le-a transmis Ministerului Educației. Ministerul Educației a făcut publică lista la solicitarea PressOne.

„Consiliul Ştiinţific a constatat faptul că un număr de nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” au renunţat la titlul de doctor, în baza Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unor cereri de renunţare formulate în perioada 3 – 7 martie a.c. şi înregistrate la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în data de 10 martie a.c. În acest mod a fost anulat, prin efectul legii, obiectul evaluării punctuale a tezelor elaborate de către cei nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale”, se arată în comunicatul Academiei Naționale de Informații.

Prim-adjunctul procurorului general al României Bogdan Licu se numără printre cei care au cerut să renunțe la titlul de doctorat. De altfel, numele său apare într-un dosar de la Parchetul General cu privire la acuzația de intigare la plagiat, conform pressone.ro.

Și fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu vrea să renunțe la titlul de doctor. În presă au apărut mai multe informații conform cărora acesta ar fi plagiat. Neculai Onțanu este acum în arest preventiv într-un dosar în care este acuzat de mită.

Avocata lui Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinari, Loredana Radu, se află și ea pe lista celor care vor să renune la titlul de doctorat. În prezent, se află în arest la domiciliu în dosarul în care este arestat Neculai Onțanu. Secretara lui Gabriel Oprea în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Adela Popescu, vrea și ea să renunțe la titlul de doctor.

Mihai Stănișoară, deputat la data susținerii tezei, în 2011, a fost anterior președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților, consilier prezidențial pe probleme de securitate și ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu.

Fostul ministru de Interne în Guvernul USL Radu Stroe se află și el pe lista celor care vor să renunțe la titlul de doctor. Daniel Andrei Moldoveanu exercita funcția de director al Comunității Naționale de Informații din subordinea Consiliului Suprem de Apărare a Țării la data susținerii tezei, în 2013.

Romeo Raicu a fost deputat și președinte al Comisiei parlamentare de control al SIE. Mihai Tudose, deputat PSD la data susţinerii tezei de doctorat şi preşedinte al Comisiei pentru Politică Economică, reformă şi privatizare din Parlament, a făcut cerere pentru renunțarea la titlul de doctor.

În afară de Mihai Tudose, toate celelalte persoane din lista de mai sus l-au avut drept coordonator de doctorat pe Gabriel Oprea, fostul minstru de Interne și președinte UNPR.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.