Fostul primar Neculai Onțanu a obținut eliberarea din arest preventiv. Decizia nu este definitivă

Neculai Onţanu

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis marți înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul fostului primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu, în dosarul în care acesta este judecat pentru luare de mită.

Aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Toma Șutru, fost secretar al Consiliului Local al Sectorului 2, în vreme ce avocata Loredana Radu scapă de arestul la domiciliu. Decizia nu este însă definitivă.

Potrivit DNA, în perioada 2006-2007, Neculai Onțanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza Sectorului 2.

Neculai Onțanu este acuzat că a pretins și primit, în mod indirect, o suprafață de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din Sectorul 2 — o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu și Aurel Radu.

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obținut de la Primăria Sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a și fost ridicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.