Fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan Pinalti se întoarce la închisoare. N-a stat nici un an liber

Pinalti se întoarce la închisoare

Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan Pinalti se întoarce la închisoare, după ce vineri a fost condamnat definitiv, de judecătorii Curţii de Apel Bacău, la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare, pentru spălare de bani şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în Dosarul „Strongmontaj”.

Dosarul finalizat vineri de magistraţii Curţii de Apel Bacău, prin care fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gherorghe Ştefan zis „Pinalti” a fost condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare a început în urmă cu aproximativ trei ani. Decizia Curţii de Apel Bacău este definitivă.

Fostul primar a fost trimis în judecată la sfârşitul anului 2014, iar procesul a început la Tribunalul Neamţ în 2015. În martie 2017, prima instanţă l-a achitat pe Pinalti de acuzaţia de spălare de bani, dar l-a găsit vinovat de alte două infracţiuni, respectiv folosirea influenţei şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplinea în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

Vineri, judecătorii Curţii de Apel Bacău l-au condamnat pe Gheorghe Ştefan, iar patru societăţi implicate în dosar au fost obligate să plătească amenzi cuprinse între 20.000 şi 30.000 de lei. Potrivit procurorilor DNA, începând din 2009, Gheorghe Ştefan ar fi administrat în fapt SC StrongMontaj SA, fosta societate Tehnoutilaj SA, folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

„SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) a încheiat şi a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii. Altfel spus, SC StrongMontaj SA s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor”, potrivit DNA.

Procurorii au susţinut că aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-ar fi implicat Gheorghe Ştefan, sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ şi „sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite”. Magistraţii au pronunţat până acum sentinţe definitive doar în cazul Microsoft, unde Pinalti a fost condamnat la trei ani şi șase luni de închisoare (pedeapsă redusă de la șase ani), respectiv în dosarul „Bani pentru partid“ (trei ani – pedeapsă contopită cu cea din dosarul Microsoft).

În septembrie 2017, fostul primar a fost eliberat condiţionat din penitenciar.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.