Fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov s-a căptuşit cu un al treilea dosar penal, pentru trafic de influenţă

dosarul publicării protocolului SRI - Parchetul General

Darius VâlcovProcurorii au dispus începerea urmăririi penale față de fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, la data faptei primar al municipiului Slatina, pentru trafic de influență, într-un al treilea dosar, a anunţat marţi Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie — decembrie 2012, Vâlcov i-a pretins unui denunțător, administratorul unei firme, suma de 2,5 milioane de lei, reprezentând un procent de aproximativ 10-15% din sumele încasate de societatea acestuia de la Primăria Slatina, pe baza unui contract semnat anterior.

Procurorii susțin că, în perioada 21 ianuarie — 13 iunie 2013, el a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei în schimbul intervenției pe lângă factori de decizie din cadrul Primăriei Slatina, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate. „Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA”, precizează DNA.

Darius Vâlcov a fost adus marți la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile. În dosar se efectuează acte de urmărire penale și față de alte persoane.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.