Fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu eliberat din arest

Fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu a fost eliberat din arest preventiv, urmând să fie plasat sub control judiciar, a decis definitiv joi Înalta Curte de Casație și Justiție.

Iulian BădescuJudecătorii au respins ca nefondată o contestație a DNA și au menținut o decizie a instanței din 4 august, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Iulian Bădescu (foto), în dosarul legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, informează Agerpres.

Iulian Bădescu a fost trimis în judecată în luna mai, el fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În același dosar, au fost deferite justiției, sub control judiciar, două angajate ale Primăriei Ploiești, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, și jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.