Florarii au ieşit în stradă, supăraţi că Primăria Capitalei a suspendat autorizarea chioşcurilor

Peste 500 de florari s-au adunat marți în fața Teatrului Național pentru a protesta față de decizia municipalității de a suspenda procedura de acordare a avizelor și autorizațiilor de funcționare pentru chioșcurile lor.

Protestatarii sunt nemulțumiți că nu au fost invitați de către reprezentanții Primăriei Capitalei la luarea unor decizii ce vizează Regulamentul comerțului cu flori în București.

Florarii au scandat lozinci precum „Noi vrem să muncim cinstit, avem copii de hrănit”, „Vrem avize, vrem să muncim legal”, „Nu vrem ajutoare sociale”, „Meseria noastră este cea mai frumoasă”, „Te naști cu flori, trăiești cu flori, mori cu flori”.  După aproximativ o oră de protest pașnic la Piața Universității, florarii s-au îndreaptat către sediul Primăriei Capitalei, unde vor să-și prezinte revendicările.

„Ne strângem aici unde au murit oameni la Revoluție și o să o luăm prin pasajul de la Universitate spre Primărie. Vom depune o cerere cu revendicările noastre ca să se dea drumul la avizare pentru toți florarii din București (…) Doresc să construiască chioșcuri noi de flori și din sursele noastre vor să le înjumătățească. Vor să facă chioșcuri noi, cum vor ei, pe placul lor și să le bage la licitație”, a declarat pentru Agerpres Adrian Dincă, președintele Asociației Florarilor și Meseriilor Tradiționale.

El a spus că în prezent în București există 504 chioșcuri, confecționate de membrii asociației încă de acum 5-6 ani, iar costurile lor nu au fost încă amortizate. „S-au cerut chioșcuri noi și acum câțiva ani. Ce facem, schimbăm chioșcurile din patru în patru ani? (…) Ne-au chemat ieri să ne spună că ne aprobă să facem parte din Comisia în care se va lucra la noua strategie și că nu vor mai putea să ne dea 504 chioșcuri câte sunt acum”, a mai spus Dincă, precizând că un chioșc a costat între 6.000 și 8.000 de euro.

Reprezentantul florarilor s-a pronunțat împotriva licitației pe care Primăria Capitalei vrea s-o organizeze în viitor, afirmând că se va distruge tradiția meseriei de florar. „Nu dorim licitația, meseria asta noi o facem de sute de ani. Una dintre cele mai vechi și frumoase meserii tradiționale rome este pusă în pericol. (…) Dacă chioșcurile sunt cerute din patru în patru ani sau din şase în şase ani, noi ce facem ? (…) În sectoarele 1, 2, 3 și 4 au fost făcute chioșcuri în urmă cu cinci-şase ani, în sectoarele 5 și 6 nu a fost un anume tip de chioșc, dar este un model făcut așa cum au stabilit cu autoritatea locală. Suntem de acord cu înfrumusețarea Bucureștiului, dar vrem garanții. Nu ca peste patru ani, dacă nu mai este doamna Firea sau domnul Mutu sau nu știu cine, să spună eu nu-l mai vreau verde, îl vreau roșu sau galben sau albastru”, a completat el.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.