Europa Nostra, în România pentru a salva Cazinoul Constanța. Întâlnire cu primarul Decebal Făgădău

0
51
Cazinoul Constanța

Experţi ai Europa Nostra, cea mai importantă reţea europeană de patrimoniu european, şi Institutul Băncii Europene de Investiţii au sosit vineri în România pentru o misiune de patru zile în legătură cu Cazinoul Constanţa.

După ce Cazinoul Constanţa a fost inclus pe lista celor mai periclitate șapte situri de patrimoniu din Europa, misiunea este cea de-a doua etapă dintr-un program complex. Misiunea cuprinde două tipuri principale de activităţi: întâlniri cu părţile interesate de la nivel local şi naţional şi vizite la faţa locului.

În prima zi de la Constanţa, experţii, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei ARCHÉ, au avut o întâlnire cu primarul Decebal Făgădău şi au vizitat centrul vechi al oraşului. Sâmbătă, experţii vor participa la conferinţa „Conservarea şi reactivarea patrimoniului construit”, organizată de Institutul Naţional al Patrimoniului în parteneriat cu Primăria Constanţa şi Asociaţia ARCHÉ, iar duminică experţii, conduşi de un arhitect local, vor efectua o vizită tehnică la cazino.

Ultima zi a misiunii este dedicată întâlnirilor din Bucureşti cu autorităţile naţionale, precum Compania Naţională de Investiţii şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. După misiunea la faţa locului, echipa multidisciplinară va oferi consultanţă tehnică, va identifica posibile surse de finanţare şi va mobiliza un sprijin larg pentru a salva acest punct de reper al patrimoniului. Specialiştii vor formula planuri de acţiune fezabile pentru sit-urile listate în programul Europa Nostra până la sfârşitul anului.

Această misiune de experţi în România este corelată cu o serie de evenimente organizate de Institutul Naţional al Patrimoniului cu prilejul Zilei Mondiale Art Nouveau, în Constanţa, Târgu Mureş şi Timişoara, pe 9 şi 10 iunie, cu scopul de a creşte gradul de cunoaştere şi apreciere a patrimoniului #ArtNouveau din Romania în rândul publicului.

Misiunea are loc în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018, care sărbătoreşte patrimoniul cultural comun al Europei – la nivel european, naţional, regional şi local – şi urmăreşte încurajarea cetăţenilor europeni să descopere şi să se angreneze în patrimoniul cultural.

Programul „Cele mai periclitate 7 situri” a fost lansat în ianuarie 2013 de către Europa Nostra împreună cu Institutul Băncii Europene de Investiţii, ca partener fondator. Acesta a fost inspirat de un proiect similar realizat cu succes de Trustul Naţional al SUA pentru Conservarea Istorică. „Cele mai periclitate 7 situri” nu este un program de finanţare. Scopul său este de a servi drept un catalizator al acţiunii şi de a promova „puterea exemplului”. Proiectul beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene, ca parte a reţelei Europa Nostra „Sharing Heritage – Sharing Values”.

Cazinoul Constanța este un monument istoric emblematic pentru oraşul Constanţa şi pentru România. Edificiul a fost ridicat în timpul „febrei cazinourilor” ce a cuprins Europa la începutul secolului al XX-lea, şi şi-a deschis porţile în 1910. Daniel Renard, arhitectul româno-elveţian care a proiectat clădirea, a optat pentru un Art Nouveau opulent cu scopul de a ilustra modernizarea României sub domnia regelui Carol I.

LĂSAȚI UN MESAJ


*