Un elev de 17 ani a fost găsit luni inconștient în baia unei unități de învățământ din Capitală. Lângă acesta a fost găsit un recipient cu alcool.
CITEŞTE ŞI: elevdisparut
Conform unor informații pe surse, e vorba despre un elev de la Școala Specială Sfânta Maria, unde învață copii cu deficiențe de auz.
Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii de la Secția 25 au fost sesizați luni, prin apel 112, în jurul orei 11.00, de un profesor cu privire la faptul că un elev se află inconștient în baia unității de învățământ, situată în Sectorul 6.
Polițiștii ajunși la fața locului au constat că în baia unității de învățământ se afla un adolescent, în vârstă de 17 ani, în stare de inconștiență, iar lângă acesta a fost găsit un recipient cu alcool.
Profesorii au reclamat
Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii de la Secția 25 au fost sesizați luni, prin apel 112, în jurul orei 11.00, de un profesor cu privire la faptul că un elev se află inconștient în baia unității de învățământ, situată în Sectorul 6.
Polițiștii ajunși la fața locului au constat că în baia unității de învățământ se afla un adolescent, în vârstă de 17 ani, în stare de inconștiență, iar lângă acesta a fost găsit un recipient cu alcool. Un echipaj de prim-ajutor i-a acordat elevului primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportat la spital.
Cercetările sunt continuate, din oficiu, de către polițiști, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă.
Cetățeanul TV