UPDATE Alexandru Arșinel, audiat la DIICOT. Ce a declarat despre transplantul preferenţial făcut de Mihai Lucan

Alexandru Arșinel

După ce o cu ozi înainte dăduse cu subsemnatul primarul din Cluj Napoca, Emil Boc, joi dimineață și Alexandru Arşinel este audiat de procurorii DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan.

Actorul a fost acuzat că ar fi beneficiat de tratament preferenţial din partea profesorului Lucan, în 2013, când a fost supus unui transplant renal, la câteva zile după ce a fost trecut pe lista de aşteptare a bolnavilor.

UPDATE. Actorul Alexandru Arşinel a declarat, la ieşirea de la DIICOT, unde a fost audiat timp de aproximativ patru ore în dosarul medicului Mihai Lucan, că a încercat, „în măsura amintirilor”, să răspundă întrebărilor procurorilor. El a spus că sentimentele sale faţă de Mihai Lucan nu s-au schimbat şi că îi rămâne recunoscător acestuia.

„Am încercat, în măsura amintirilor, să răspund procurorilor. Asta nu înseamnă că sentimentele mele faţă de medicul Lucan s-au schimbat. Rămâne un om pe care îl voi aprecia şi îi voi purta recunoştinţă”, a afirmat Arşinel, care a fost însoţit la audieri de un avocat.

El a ajuns la DIICOT în jurul orei 9.00 şi a fost audiat de procurori în calitate de martor în dosarul medicului Mihai Lucan.

Pe 4 ianuarie, actorul Alexandru Arşinel spunea că nu cunoaşte nimic despre acuzaţiile aduse medicului Mihai Lucan, afirmând că se profită de notorietatea sa de persoană publică. Arşinel afirma că nu a contat numele său în prioritatea transplantului, ci starea gravă de sănătate, adăugând că aprinde lumânări la biserică pentru doctorul Lucan, care l-a salvat.

„Mă bucur că ajung la o biserică şi pot să aprind o lumânare pentru doctorul Lucan care m-a salvat”, a declarat Alexandru Arşinel. El mai spunea că nu cunoaşte acuzaţiile şi că nu îşi dă seama ce se întâmplă. „Întâmplarea face că am un nume care rezonează într-un anumit fel şi jigodiile profită de treaba asta”, a subliniat Arşinel. Întrebat dacă acest lucru a contat la transplant, actorul a spus că starea sa gravă de sănătate a fost cea care a contat: „A contat că mai funcţionam 7% cu rinichii”.

Pe 21 decembrie, Mihai Lucan, fiul acestuia, directorul administrativ al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu – Sânpătreanu şi directorul economic Sanda Rodica Baciu au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT, pentru delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat. Pe 22 decembrie, magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a fostului şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi a fiului acestuia, hotărând să fie plasaţi sub control judiciar.

Potrivit procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, consumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie.

Zeci de plângeri privind decontări ilegale şi defavorizarea unor pacienţi de către medicul urolog Mihai Lucan au fost făcute de pacienţi, dar şi de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, a declarat fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, precizând că, după trimiterea Corpului de control la institutut, în cele şapte luni de mandat, „din fiecare plângere ieşea câte un dosar care era trimis organelor de control”. Voiculescu mai spunea că medicii, colegi ai profesorului Mihai Lucan, nu au făcut dezvăluiri despre ilegalităţile comise de acesta, pentru că riscau să îşi piardă funcţiile, existând chiar o situaţie în care un medic care a pus la îndoială autoritatea lui Lucan a fost lovit, ameninţat şi i-au fost sabotate operaţiile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.