Dosarul de evaziune al lui Theodor Berna, trimis spre soluționare la Tribunalul București

Theodor Berna a renunţat la 140.000 de euro în dosarul lui Ghiţă

Theodor BernaDosarul de evaziune fiscală și spălare de bani în care administratorul Tehnologica Radion, Theodor Berna,  a fost trimis în judecată de Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și care se afla pe rolul Tribunalului Prahova va fi trimis spre soluționare Tribunalului București. Berna este principalul denunțător în dosarul lui Darius Vâlcov.

Magistrații Tribunalului Prahova au admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu în acest dosar, și au dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, decizia fiind definitivă, transmite Agerpres.

Theodor Berna a fost arestat preventiv la data de 19 august 2014 sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar cu un prejudiciu de peste 120 de milioane de euro.

Trei luni mai târziu, respectiv în noiembrie, Berna a fost trimis în judecată alături de alte șase persoane și patru societăți comerciale, între care două controlate de el, respectiv SC Tehnologica Radion SRL și SC Teloxim Con SRL.

Potrivit procurorilor, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat rezultat din comiterea infracțiunii de evaziune fiscală este în cuantum de 111.007.553 lei și 395.785.691 lei din săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, iar pentru recuperarea acestuia s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului Berna Theodor, SC Tehnologica Radion SRL și SC Teloxim Con SRL, mai menționează sursa citată.

În luna decembrie a anului trecut, Theodor Berna a fost plasat în arest la domiciliu, iar în luna mai a fost pus sub control judiciar.

Theodor Berna este denunțător în dosarul în care fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, acesta din urmă fiind acuzat că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la administratorul companiei Tehnologica Radion.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.