Guvernul Ungariei sprijină cu bani dezvoltarea Ținutului Secuiesc

Viktor Orban dezvoltarea Ținutului Secuiesc

Guvernul Ungariei sprijină cu bani dezvoltarea Ținutului Secuiesc, lucru care este condamnat de către conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM).

De fapt, Forumul condamnă lipsa de reacţie a Guvernului, Preşedinţiei şi Parlamentului României faţă de Programul pentru dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc finanţat de Guvernul Ungariei.

Conducerea organizaţiei este surprinsă de lipsa de reacţie a Guvernului, Preşedinţiei şi Parlamentului României faţă de ştirea transmisă de Agenţia MTI. Aceasta transmitea recent că, în decembrie 2018, a fost lansat Programul pentru dezvoltarea economică a Ţinutului Secuiesc, pentru finanţarea căruia Guvernul Ungariei a alocat un buget de 25 de miliarde de forinţi.

Guvernul Ungariei sprijină cu bani dezvoltarea Ținutului Secuiesc

„Instituţiile abilitate ale statului român nu analizează temeinic consecinţele, pe termen mediu şi lung, ale obţinerii dublei cetăţenii de către concetăţenii noştri maghiari şi ale circulaţiei libere a proprietăţilor funciare şi nu numai, ale investiţiilor strategice realizate de statul maghiar în zonă şi ale lipsei unor asemenea investiţii din partea statului român. (…) În acest mod s-a ajuns la situaţia în care UDMR administrează, aproape independent, judeţele Covasna şi Harghita, nesocotind până la dispreţ interesele comunităţii româneşti. Oportunismul politic ale guvernelor postdecembriste, cu sprijinul tacit al preşedinţilor, a permis instaurarea în chiar inima ţării a unei veritabile stări de cosuveranitate cu Ungaria. Abandonaţi de facto de către autorităţile statale de la Bucureşti, în schimbul susţinerii unei majorităţi parlamentare, românii din cele două judeţe au ajuns la cheremul administraţiei publice judeţene şi locale, care promovează o politică segregaţionistă şi obiectivul strategic al obţinerii autonomiei teritoriale pe criteriu etnic”, anunța Forumul.

Spre deosebire de minoritatea majoritară maghiară, care beneficiază de un suport financiar întreit: Bucureşti, Budapesta şi bugete locale, gestionate de UDMR şi partenerii săi, majoritatea proiectelor promovate de instituţiile, publicaţiile şi ONG-urile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita nu au finalitate din cauza lipsei suportului financiar, cu excepţia unor sporadice şi nesemnificative sume alocate în plan local.

„Marele risc sub care stă comunitatea românească din judeţele menţionate, pe lângă cel al scăderii demografice, proces întâlnit la nivel naţional, este acela că îşi vede cadrul comunitar românesc distrus, că nu mai are potenţial şi mijloace de a-şi susţine şi proteja idealul etnic românesc. Românii numeric minoritari din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, lipsiţi de suportul general al societăţii şi al statului, constată cu durere că nu se mai regăsesc în proiecţia de viitor a zonei, reflectând dacă să-şi mai conceapă viitorul aici sau nu”, se mai arată în comunicat.

Conducerea Forumului menţionează că se vede nevoită să atace în instanţă hotărârea Guvernului, adoptată cu abuz de putere şi îi solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis să dezbată problemele din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ce vizează siguranţa naţională, într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.