Când e cel mai bine să îți cumperi bilete de avion pentru destinații europene

Avion.
Avion

Românii pot economisi până la 56% din prețul biletului rezervând cu 69 de zile înainte de plecare către destinații europene și aproape 38% dacă își rezervă zborul către destinații mondiale cu 139 de zile în avans.

Cel de-al cincilea Studiu Anual de Zboruri inițiat de echipa din spatele motorului de căutare pentru călătorii momondo dezvăluie care sunt cele mai bune momente în care românii pot căuta și rezerva bilete de avion către destinațiile lor preferate, precum și momentul din zi favorabil pentru zbor. În felul acesta, călătorii știu dacă merită să se trezească foarte devreme pentru a se urca în avion, precum și care sunt cele mai ieftine, respectiv cele mai scumpe zile ale săptămânii pentru a zbura.

Indiferent dacă este vorba despre destinații din Europa sau din lumea întreagă, pentru a face economii, românii ar trebui să-și rezerve zborurile cu trei luni înainte

În cazul zborurilor din România către destinații din Europa, călătorii nu ar trebui să aștepte până în ultimul moment, având în vedere că pot plăti cel mai mic preț cu aproximativ două luni înainte de data plecării. Astfel, ei pot face, în medie, economii de până la 56% atunci când rezervarea este făcută cu 69 de zile înaintea călătoriei. În acest moment, prețul mediu al biletului de avion este de 88 de euro. La polul opus, rezervările făcute în ziua plecării ajung la un cost aproximativ de 200 de euro.

Pentru cei care își plănuiesc vacanțe în afara Europei, rezervările ar trebui făcute cu încă și mai mult timp în avans. Cel mai ieftin preț mediu s-a dovedit a fi cel plătit cu 139 de zile înaintea călătoriei: 416 euro, cu 38% mai ieftin decât cel plătit cu o zi înainte de plecare (666 de euro).

Cea mai ieftină zi pentru a călători: duminica, atât pentru călătoriile în Europa, cât și pentru cele în afara continentului

Rezervarea făcută în avans nu este singura metodă pentru a economisi bani atunci când călătorii achiziționează bilete de avion.  Ei pot economisi încă și mai mult dacă  țin cont de cea mai ieftină zi a săptămânii. În cazul zborurilor din România către destinații europene, duminica este cea mai ieftină zi de plecare, cu un cost cu 9% mai mic la zboruri decât cele de sâmbătă (cea mai scumpă zi a săptămânii).

Românii care plănuiesc vacanțe în destinații mai îndepărtate, pot economisi până la 9% călătorind duminica (504 euro), în locul zilei de vineri. În cazul acesteia din urmă, costul mediu pentru un  bilet de avion în afara Europei este de 576 de euro.

Nu este nevoie ca românii să se trezească devreme sau să rezerve zborurile cele mai târzii – momentele din timpul zilei s-au dovedit a fi cele mai ieftine

Cei care urmăresc să facă economii la biletele de avion ar trebui, de asemenea, să ia în considerare momentul zilei. Vestea bună este că nu este nevoie ca românii să se trezească înainte de răsăritul soarelui pentru a avea parte de cele mai bune oferte la zboruri. Călătorind în destinații europene la orele după-amiezii (2 pm – 6 pm) poate determina economii de până la 19%, comparativ cu zborurile de la prânz  (12 pm – 2 pm), care au un cost mediu de 138 de euro.

În cazul destinațiilor din afara continentului, zborurile de seară (6 pm – 4 am), cu un cost mediu de 505 euro, sunt cele mai ieftine, determinând economii de până la 12% decât zborurile la prânz,  care costă aproximativ 575 de euro.

Cel mai bun moment pentru a călători variază în funcție de destinație

În baza rezultatelor Studiului Anual de Zboruri, românii pot găsi cu ușurință cele mai ieftine bilete de avion către destinațiile lor preferate.

„Momentul în care găsești cele mai bune oferte de călătorie către o destinație pe care îți dorești să o vizitezi îți dă un sentiment de satisfacție. Totuși, nu este de mirare că cele mai bune momente pentru a rezerva și a călători depind de destinația finală. De exemplu, pentru zborurile către Roma cu plecare din București, călătorii pot economisi aproximativ 36% dacă rezervă biletele de avion cu 60 de zile în avans. Indiferent dacă este vorba de o escapadă de weekend sau de concediul de vara viitoare, Studiul Anual de Zboruri oferă românilor recomandări cheie pentru a găsi cele mai ieftine zboruri pentru următoarea lor călătorie”, a declarat Mircea Giurcă, reprezentantul momondo în România.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.