Daniel Minciună, liderul consilierilor locali ai PNL Iaşi, a murit la vârsta de 42 de ani

Daniel Minciună, liderul consilierilor PNL din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, a decedat în cursul zilei de miercuri, 15 februarie, cel mai probabil din cauza unei afecţiuni cardiace.

Daniel Minciună, în vârstă de 42 de ani, se afla în jurul orei 14,00 la terminalul de plecări al Aeroportului Internaţional din Iaşi. La un moment dat, liberalului i s-a făcut rău, iar la faţa locului a fost chemată o ambulanţă cu medic.

Minciună a fost găsit de doctori imediat după ce suferise un stop cardio-respirator. Liberalul a fost transportat în comă profundă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, acolo unde în scurt timp a decedat, scrie presa locală.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.