Curtea de Apel Timișoara a rămas în deliberare în cazul fostului șef al CJ Arad Nicolae Ioțcu

0
22

Curtea de Apel Timişoara a rămas în deliberare după ce miercuri a judecat apelul formulat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad Nicolae Ioţcu, condamnat în primă instanţă la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă.

Fostul şef al CJ Arad Nicolae Ioţcu s-a prezentat miercuri în faţa instanţei Curţii de Apel Timişoara, care judecă apelul formulat după sentinţa Tribunalului Timiş, care l-a condamnat în 21 martie la patru ani de închisoare.

La termenul anterior, din 9 iunie, Ioţcu a depus o cerere de recuzare a completului de judecată, care a fost însă respinsă definitiv. Miercuri, avocatul lui Ioţcu a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, instanţa timişoreană respingând această cerere, decizie care poate fi atacată în 48 de ore.

Avocatul a încercat să obţină o amânare a judecării apelului, motivând că ar avea nevoie de timp să analizeze cererea unui alt condamnat în primă instanţă în acest dosar – Alin Pătraşcu, administrator al firmei Medicare – de schimbare a încadrării juridice a faptei. Şi Pătraşcu a cerut un nou termen, pe motiv că îi lipseşte avocatul, dar cererea a fost respinsă, avocatul din oficiu primind un termen de o oră pentru a studia dosarul, timp în care procesul a fost suspendat.

La reluarea şedinţei, apărătorul lui Nicolae Ioţcu a cerut achitarea acestuia, pe motiv că ar fi fost condamnat de Tribunalul Timiş fără probe concrete. În schimb, procurorul DNA a cerut o pedeapsă mai mare, de şapte ani. Acesta a scos în evidenţă gravitatea faptelor şi faptul că Ioţcu a ocupat o funcţie publică importantă la data comiterii faptelor.

Instanţa a rămas în deliberare, anunţând că sentinţa va fi pronunţată pe 26 iunie, în şedinţă publică. Pe 21 martie, după mai mult de un an şi jumătate de la debutul procesului, Tribunalul Timiş a emis sentinţa, condamnându-l pe Nicolae Ioţcu la patru ani de închisoare cu executare. Instanţa i-a aplicat şi pedepse complementare, privind interzicea unor drepturi, precum de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţul autorităţii de stat, de a profesa meseria de care s-a folosit la savârşirea infracţiunii sau de a ocupa funcţii de conducere în cadrul unei instituţii publice.

Judecătorul a decis și confiscarea sumelor 35.000 de lei şi 10.000 de euro ”dobândite în urma săvârşirii infracţiunii” şi a menţinut sechestru asigurator decis de procurori asupra sumei de 21.800 de euro. Ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Alin Pătraşcu şi Adrian Nedelciu, au primit pedepse cu suspendare.

Nicolae Ioţcu a fost trimis în judecată în august 2015, pentru trafic de influenţă. DNA îl acuza că a cerut 40.000 de euro de la firma Medicare pentru a-i asigura câştigarea unei licitaţii privind stabilirea furnizorului de echipamente medicale pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, contract în valoare de 1.600.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ


*