Cumpărături la spital de stat: taburete cu 1000 de lei, noptiere cu 3600 de lei și coșuri de gunoi la 700 lei bucata! Jaf la Mioveni (II)

Mioveni

În Mioveni, orășelul argeșean de lângă uzinele Grupului Dacia-Renault, se ridică, pe bani publici, cel mai costisitor spital din România – o investiție de 244 milioane de lei (55 de milioane de euro). Mare parte din zecile de milioane de euro cheltuite de primarul Ion Georgescu se duc pe echipamente și mobilier cumpărate la prețuri nesimțite.

Câștigătorul licitației de construire „la cheie”a spitalului este o asociere de firme al cărei project manager este Medicare Technics, firmă al cărei nume a fost vehiculat în maii multe cazuri de corupție privind achizițiile supraevaluate realizate de autoritățile locale.

Investigație realizată de Cătălin Antohe și Marian Păvălașc

Deși Primăria Mioveni, dar și firmele din asocierea care construiește spitalul „la cheie” au instituit o adevărată secretomanie asupra ofertei de mobilier și ecipamente, sub pretextul unui așa-zis secret comercial, Cetățeanul.net a reușit să intre în posesia prețurilor ofertate de câștigătorii licitației, ce vor fi plătite din banii publici. Cetățeanul.net a dovedit că echipamente medicale precum aparate RMN (rezonanță magnetică nucleară),  de tomografie computerizată (computer tomograf – CT) dar și altele, sunt cumpărate la prețuri duble sau triple față de cele ale pieții. Documentele care dovedesc diferențele de prețuri sunt în posesia noastră și le punem la dispoziția Curții de Conturi sau oricărei alte autorități interesate!

Citește și La Mioveni se ridică cel mai scump spital din România. Echipamente cumpărate la prețuri duble sau triple!

Mobilier cu prețuri nesimțite, plătit de primarul nabab din Mioveni

Mioveni
Selecție de prețuri nesimțite din lista de cumpărături pe care o plătește primarul din Mioveni, din bani publici. Prețurile sunt fără TVA, cele c u TVA le găsiți în textul alăturat

Prezentăm astăzi o altă listă de cumpărături nesimțite pe care Primăria Mioveni o face pe bani publici, cea de mobilier. Deși aici, în multe dintre cazuri, nici nu mai este nevoie de prețuri comparative, am obținut și în aceste cazuri dovezile aferente.

Astfel, nababul pe bani publici de la primăria Mioveni plătește pentru taburete pentru medici 1038 de lei/bucată (872,19 lei fără TVA). Iar primarul Georgescu cumpără 28 de taburete (apropae 29.000 lei!). Cum un taburet de bun simț costă 80 și 100 de lei, am căutat, dar nu am găsit nicăieri taburete de peste 1000 de lei bucata! Cel mai scump, cu piele și cu nasturi, special pentru „dosuri subțiri” costă mai puțin de 600 de lei. Pe lângă cei 28 de tabureți, Primăria Mioveni mai cumpără și 477 de scaune cu 733  de lei/bucata (în total, peste 80.000 euro numai pentru scaune!)

Jaful continuă la capitolul mobilier:

  • spital
    Primarul ion Georgescu joacă ping-pong cu banii localității

    Primăriia Mioveni cumpără, pentru spital, 176 de noptiere cu 3624 lei/bucată (TVA inclus) – în total 638.000 de lei;

  • cântar pentru copii  – 10.122 de lei plus TVA;
  • un coș de gunoi 700 de lei (228 de coșuri la acest preț)
  • canapea 3800 de lei (61 bucăți)
  • cuier 600 de lei (167 bucăți);
  • dulap vestiar – 5300 de lei (75 de bucăți) – mai scump decât un set de mobilier de sufragerie.

Echipament RMN, preț dublu din bani publici

spital
Prețul plătit la Mioveni din bani publici (1,31 milioane de euro) este dublu față de prețul pe care l-ar plăti o clinică privată (0,63 milioane de euro)

Primăria Mioveni va plăti un aparat RMN (rezonanță magnetică nucleară) marca General Electric, din bani publici cu 5,92 milioane de lei (1,31 milioane de euro, la un curs de 4,5 lei pentru un euro). Potrivit ofertelor comerciale făcute pentru companii private, un aparat similar, cu un câmp magnetic de 1,5 Tesla (1,5 T) este vândut de General Electric cu mai puțin de 630.000 euro.

 

 

MioveniDupă cum se vede, prețul plătit la Mioveni din bani publici (1,31 milioane de euro) este dublu față de prețul pe care l-ar plăti o clinică privată (0,63 milioane de euro).

Computer Tomograf, de 2,5 ori mai scump

spital
Pentru spitalul din mioveni, Primăria plătește un computer tomograf cu echivalentul a 637.000 euro, mai mult decât dublul prețului pieții (258.000 euro)

La aparatele de tomografie computerizată (computer tomograf – CT), diferențele sunt încă și mai mari. Astfel, Mioveni-ul va plăti 637.000 de euro pentru un computer tomograf cu 16 secțiuni (2,87 milioane de lei, fără TVA). Același producător (General Electric) oferă același tip de computer-tomograf unei policlinici private, la 40% din preț (260.000 de euro).

Mai mult, un aparat superior tehnologic (cu 64 de secțiuni) costă 315.000 euro – jumătate din cât plătește primarul din Mioveni, din banii contribuabililor, pentru un echipament inferior! Dealtfel, la sfârșitul anului 2016, orașul Sebeș a cumpărat un CT cu 64 de secțiuni cu 1,6 milioane de lei (360.000 euro).

Ecografe și analizoare, prețuri umflate de 3 ori!

Risipa nu se oprește aici!

spital
Jaful din bani publici de la Mioveni (jaf = risipă, cheltuială fără măsură – DEX)

După cum puteți vedea în tabelul realizat de Cetățeanul.net un analizor automat de biochimie este plătit de 3,2 ori mai scump (123 mii euro față de 38 mii euro – prețul pieții), un ecograf Doppler pentru medicină internă este 66 mii euro în loc de 29 mii euro, iar prețul unui analizor de gaze și ioni în sânge a fiost umflat de 3,6 ori (de la 8000 la 29.000 euro!!!)

Spitalul, la cheie în 2018

Spitalul din orășelul argeșean Mioveni se va inaugura în 2018, dacă termenele propuse sunt respectate și va fi, dacă nu cel mai scump, măcar cel mai costisitor spital „modern” din România. Unitatea medicală de stat va costa 55 de milioane de euro, bani publici, din care mare parte se duc pe achizițiile piperate de echipamente medicale și de mobilier. Proiectul viitorului spital prevede că stabilimentul va avea șase etaje, cu secții de maternitate, ginecologie, pediatrie, neurologie, chirurgie, cardiologie, bloc operator și spații auxiliare cu birouri. Spitalul va avea 295 de paturi. Va avea şase etaje și șapte secții: maternitate şi neonatologie, ginecologie şi pediatrie, neurologie, medicină internă, chirurgie, cardiologie.

Până acum, Spitalul Monza, unitate privată din Capitală, era considerat cel mai costisitoare investiție de acest gen: acționarii italieni au investit undeva la 40 de milioane de euro. Doar proiectetele spitale regionale, care vor costa între 100 și 200 de milioane de euro ar mai putea depăși ca preț spitalul din „Orașelul Dacia”. De altfel, tocmai prezența constructorului auto în Mioveni a permis finanțarea, doar din bani publici ca unitatea din Mioveni a fost finanțată până acum exclusiv din bugetul localității care strânge taxe de la producătorul auto.

Nimeni nu comentează prețurile umflate

Primarul Ion Georgescu a refuzat să ne dezvăluie sau să comenteze prețurile echipamentelor și ale mobilierului.

„Primar: – Am avut o licitație, asocierea și-a asumat lista. Lista a fost verificată de Minister, ei trebuie să respecte caracteristice generale ale aparatelor.

Repoter: – Deci lista și prețurile aparaturii medicale rămâne? Dacă în proiect este un ecograf cu 16 sliceuri la un preț de un milion de lei, se va da un ecograf cu 16 sliceruri la acest preț. Nu se mai modifică?

Primarul: Nu se mai modifică!

Mugur Stancu, reprezentantul Medicare Technics, ne-a comunicat, inițial, că prețul este mai mare și deoarece garanția pe care o oferă la echipamente este de 5 ani, nu de un an sau doi cât este uzual. Ulterior a refuzat să ciomenteze prețurile, invocând secretul comercial, ba chiar ne-a somat să dezvăluim de unde avem detaliile despre oferta de echipamente.

Puteți găsi punctul de vedere al Medicare la sfârșitul acestui articol!

Chiar și așa, ne-au spus specialiști în domeniu, costul unei garanții extinse este de circa 45.000 euro/an. „Astfel, dacă la un echipament de 625.000 de euro mai adaugi 3 ani de garanție, prețul poate crește la 760.000 de euro, cu peste 500.000 de euro mai puțin decât prețul de 1,3 milioane de euro plătit, cum spuneți Dvs., la Mioveni”, ne-au declarat surse avizate din domeniul medical.

La rândul său, producătorul echipamentelor General Electric a refuzat să comenteze dacă a aprobat supra-prețurile de la Mioveni: „Conform legii concurentei, furnizorii terti in licitatii, inclusiv GE, nu exercita nicio influenta asupra preturilor. GE respecta reglementarile in materie de achizitii in fiecare tara in care activeaza si sustine practicile corecte in achizitii.”

Medicare invocă secretul comercial

  1. Vi s-a impus Dvs.  (Medicare) sau firmei Editronic, un adaos maxim sau un preț limită de vânzare către beneficiar în cazul echipamentelor de tomografie computerizată sau de rezonanță magnetică nucleară?

Nu. Autoritatea contractantă a prevăzut în documentația de atribuire numai valoarea estimată a întregului proiect (Spitalul Sf Spiridon), iar nu valori estimate ( minime sau maxime) ale echipamentelor sau bunurilor individual determinate ca fiind parte componentă a ofertei.

  1. Este adevărat că potrivit ofertei Dvs., declarată câștigătoare, un echipament de tomografie computerizată cu 16 slice marca General Electric va fi vândut cu 650.000 euro (2.87 milioane lei) preț fără TVA? 
  2. Cunoașteți faptul că echipamente similare (tomografie computerizată cu 64 slice marca General Electric) se vând cu mai puțin de 320.000 euro (fără TVA)?
  3. Este adevărat că potrivit ofertei Dvs., declarată câștigătoare, un echipament de rezonanță magnetică  nucleară 1,5T, marca General Electric, va fi vândut cu 1,35 milioane euro (preț fără TVA)?
  4. Cunoașteți faptul că echipamente similare (rezonanță magnetică  nucleară 1,5T, marca General Electric) se vând cu mai puțin de 630.000 euro (fără TVA)?

Nu va putem transmite detalii cu privire la prețurile unitare ale echipamentelor ofertate de Medicare sau de partenerii asociați pentru următoarele motive :

  1. reprezinta un secret comercial al partenerilor care au întocmit oferta, în accepțiunea dispozițiilor art.11 d din Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale
  2. întreaga ofertă financiară a Asocierii Medicons a fost declarată ca fiind confidențialăîn conformitate cu dispozițiile art.24 si art.170 din OUG34/2006 (art. 57 alin 1 din Legea 98/2016)

În acest context, vă solicităm în mod imperativ să indicați sursa informațiilor economico-financiare (prețuri unitare) prezentate de dvs ca fiind adevarate și pentru care doriți o confirmare din partea societății Medicare.

  1. Cum sunt posibile aceste diferențe de preț?

Va informăm ca procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru proiectul Spital Sf. Spiridon din Orașul Mioveni a avut criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câştigătoare :

oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic în ceea ce priveste atât prețul ofertei cât și perioada de garanție a spitalului „la cheie”(globala).

Din chiar enunțul criteriului de atribuire descris mai sus rezultă fără echivoc faptul că evaluarea este a ofertei totale – constructie si echipare si garantie, iar pretul unitar al echipamentelor nu este criteriu de atribuire.

La formarea prețului unitar al unui echipament pentru un proiect ”la cheie” sunt avute în vedere costuri extinse pentru implementarea întregului proiect:

  • project management constructie – circuite medicale
  • instalare integrata cu constructia
  • mentenanță preventiva extinsa
  • piese de schimb – stoc extins
  • riscuri modificare pret productie si valutar
  • risc de înlocuire a bunului cu unul nou

pentru o perioada de garanție mult mai mare (5 ani in loc de 1 an) decât pentru un contract obișnuit de furnizare echipamente (garantia standard a producatorului este de 1 an).

Cu titlu de exemplu, pentru o mai ușoară înțelegere a diferențelor specifice între cele două situații menționate mai sus (oferta pentru furnizare directă si oferta pentru executarea unui proiect complex, la cheie), vă informăm ca perioada de garanție standard acordata pentru echipamente într-un contract de furnizare echipamente este în mod obisnuit de 1 an de la data instalarii echipamentului, iar perioada de garanție acordată pentru echipamentele medicale si nemedicale livrate în cadrul unui proiect la cheie este impusă de  beneficiarul achizitor pentru întregul proiect (deci inclusiv, pentru echipamentele medicale) pentru o perioadă de 5 ani de la recepția finală a lucrărilor. În industria medicală, prețul pentru fiecare an de garanție suplimentară a echipamentului medical ofertat variază între 5 si 20% din valoarea echipamentului în funcție de complexitatea echipamentului respectiv.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.