UPDATE Cresc veniturile angajaților CFR, dar salariatii au intrat astazi in greva

Bugetul CFR SA prevede, pentru 2017, o creştere cu 22,5 la sută a fondului de salarii, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor, anunţă reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR).

UPDATE. O parte din angajaţii CFR au declanşat un protest spontan spontan, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi de negocierile privind noul contract colectiv de muncă. Potrivit oficialilor CFR, mersul trenurilor este afectat, în şapte regionale fiind oprite garnituri. Reprezentanţii CFR au anunţat printr-un comunicat, că ”o parte dintre angajaţii feroviari” au declanşat un protest spontan, de la ora 07.00.

 Acţiunea afectează circulaţia trenurilor, în şapte regionale fiind oprite garnituri, menţionează purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan.

”Acest protest are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR SA a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii cu 22,5%, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii sociali, în salariile angajaţilor”, se arată în comunicat.

Știrea initiala

În acest moment veniturile salariale lunare ale angajaților CFR sunt (venituri nete): casier – între 900 și 1.400 de lei, informator călători – între 800 și 1.000 de lei, impiegat – între 1.700 și 2.200 de lei șo mecanic – între 2.500 și 3.500 de lei.

„Până în prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare elaborării şi promovării bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administraţie (CA) şi aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) şi transmis ministerelor pe circuitul de avizare şi aprobare, prin emiterea hotărârii de guvern”, arată reprezentanţii companiei, adăugând că mărirea fondului de salarii cu 22,5 la sută este susţinută şi de Ministerul Transporturilor.

În cadrul negocierilor cu federaţiile sindicale, conducerea CFR SA a propus să fie semnat un act adiţional pe o perioadă de minimum 30 de zile şi maximum 90 de zile după expirarea contractului colectiv de muncă din data de 22 martie 2017. Acest act are menirea ca angajaţii companiei să nu îşi piardă anumite drepturi, precum acordarea sporurilor, bonurilor de masă şi ajutoarelor sociale sau plata orelor festive, mai spun reprezentanţii companiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.