Copaci şi stâlpi doborâţi de viscol, maşini blocate în zăpadă

Sute de copaci şi stâlpi de electricitate au fost doborâţi de viscol, zeci de maşini au rămas temporar blocate în zăpadă, iar mai multe persoane care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost duse la spitale cu autoşenilate pentru că ambulanţele nu au putut ajunge în unele zone, din cauza zăpezii.

viscolÎn condiţiile ninsorilor viscolite de sâmbătă şi duminică, peste 1.700 de pompieri au intervenit cu 700 de utilaje şi mijloace tehnice, la 500 de cazuri din judeţele afectate de vremea rea, sute de persoane fiind salvate, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă transmis Mediafax.

În zona Bucureşti-Ilfov, ISU a trimis duminică, în jurul orei 16.00, un echipaj SMURD, însoţit de o şenilată pusă la dispoziţie de CNADNR, la Olteniţa pentru preluarea unui pacient cu probleme grave de sănătate, căruia i s-a asigurat transportul la un spital din Capitală. De asemenea, un alt echipaj de prim ajutor a preluat de la intrarea pe autostrada A2 un pacient în vârstă de 85 de ani, cu afecţiuni oculare. Acesta a fost adus de la Lehliu cu o şenilată a CNADNR, preluat de salvatorii bucureşteni şi transportat la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice din Capitală. Totodată, pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au avut 131 de intervenţii pentru îndepărtarea copacilor şi a stâlpilor de electricitate căzuţi pe drum sau pe maşini.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.