Oamenii lui Răzvan Cuc vor face un control la Metrorex, după aspectele semnalate de sindicaliști

control la Metrorex

Corpul de Control al ministrului Transporturilor va face în perioada următoare un control la Metrorex cu privire la aspectele semnalate de membrii USLM (Unitatea – Sindicatul Liber Metrou).

Joi, la sediul Ministerului Transporturilor, o delegaţie a sindicaliştilor de la metrou, care protestau în faţa Ministerului Transporturilor, a fost primită de secretarul de stat Dragoş Titea, responsabil cu atribuţii pe domeniul feroviar.

„În urma discuţiilor, cele două părţi au convenit că Ministerul Transporturilor, prin reprezentaţii din Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), va solicita Consiliului de Administraţie al Metrorex să întocmească evaluarea activităţii directorului general, potrivit OUG nr. 109/2011, şi să prezinte în cadrul următoarei şedinţe AGA un raport asupra activităţii de administrare care să includă şi informaţii referitoare la execuţia contractului de mandat al directorului general al societăţii. Totodată, în perioada următoare, Corpul de Control al ministrului va efectua un control tematic cu privire la aspectele semnalate de către membrii organizaţiei sindicale”, se menţionează în comunicatul Ministerului Transporturilor.

Control la Metrorex. Răzvan Cuc se va întâlni cu Ion Rădoi

De asemenea, conform sursei citate, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, se va întâlni în perioada următoare cu reprezentanţii USLM şi va discuta cu aceştia problemele existente la nivelul Metrorex, precum şi soluţiile ce pot fi aplicate.

Aproximativ 100 de sindicalişti de la Unitatea-Sindicatul Liber din Metrou (USLM) au pichet joi, începând cu ora 13,00, sediul Ministerului Transporturilor, cerând demisia directorului general al Metrorex, Dumitru Şodolescu. Protestul s-a încheiat la ieşirea delegaţiei de la discuţii cu reprezentanţii ministerului, în jurul orei 13:50.

Sindicaliştii de la USLM acuză indiferenţa autorităţilor faţă de problemele grave cu care se confruntă metroul bucureştean. „Cu aceste trenuri CAF, siguranţa călătorilor este pusă în pericol în prezent”, a spus Rădoi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.