Consiliul Județean a votat preluarea stadionului Farul Constanța de la Ministerul Tineretului

Consilierii judeţeni au votat marţi pentru preluarea stadionului Farul Constanţa de la Ministerul Tineretului şi Sportului, pentru a face investiţii în modernizarea bazei sportive.

Consilierii au aprobat cu 34 de voturi pentru şi o abţinere proiectul de hotărâre prin care îşi exprimă acordul pentru preluarea Stadionului Farul Constanța din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului în cea a Consiliului Judeţean.

În hotărârea respectivă Consiliul Judeţean precizează că are în vedere modernizarea complexului sportiv, cu fonduri naţionale sau europene, şi doreşte să faciliteze accesul pe stadion al echipelor de fotbal din judeţ, notează News.ro. “Autoritatea administraţiei publice judeţene, prin măsurile pe care le va adopta în viitorul apropiat, va facilita accesul constant pe stadion al echipelor de fotbal şi nu numai, formate din juniori şi seniori, care să participe la activităţile competiţionale organizate de acestea, dându-le astfel posibilitatea de a deveni gazde şi, pe cale de consecinţă de a deveni participanţi implicaţi în mod activ la viaţa sportivă a societăţii. Totodată, fidel propriilor principii şi prerogativelor asumate de dezvoltare durabilă a judeţului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, va avea în vedere inclusiv modernizarea întregului complex sportiv, în acest sens depunând eforturi viitoare pentru obţinerea de finanţarea corespunzătoare (fonduri naţionale sau europene).”, se arată în hotărâre.

Transferul Stadionului Farul Constanța de la Ministerului Tineretului şi Sportului la Consiliul Judeţean Constanţa urmează să fie realizat printr-o Hotărâre de Guvern. Executivul a revocat prin Hotărârea numărul 310/2017 dreptul de folosinţă gratuită Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa asupra acestui activ. Echipa FC Farul Constanţa s-a desfiinţat în vara anului trecut.

Stadionul Farul Constanţa a găzduit în istoria sa şi mai multe meciuri internaţionale, printre cele mai importante fiind România – Cehia 2-0, în septembrie 2005, România – Olanda 1-0, în octombrie 2007, România – Franţa 2-2, în octombrie 2008 şi România – Serbia 2-3, în martie 2009.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.