Consiliul Concurenței consideră îngrijorătoare eliminarea aplicațiilor Star Taxi și Clever Taxi

aplicațiile de taxi nu trebuie să aibă dispecerate

Consiliul Concurenței consideră că prevederea din regulamentul de taximetrie pus în dezbatere de Primăria Capitalei, care interzice aplicațiile Star Taxi și Clever Taxi dacă nu își fac dispecerate, este îngrijorătoare.

„Prin urmare, aplicațiile informatice atât cele individuale (dezvoltate de dispecerate), cât și cele integratoare (dezvoltate de un terț de software aplicativ), ar putea rămâne funcționale, lăsând piața deschisă pentru potențiale noi produse/servicii inovative”, se arată în avizul dat de Consiliul Concurenței pe noul regulament de taximetrie, prezentat de HotNews.

În avizul dat pe noul regulament se recomandă că „o  eventuală  eliminare de  pe  piață  a  aplicațiilor  integratoare  ar  trebui  susținută  și  justificată  în  baza  unui  studiu  de  impact  al  utilizării  acestora,  inclusiv  din  punct  de  vedere  al  impactului asupra  consumatorului  și  a  transportatorilor  în regim  de  taxi”.

„Din punct de vedere concurențial, inovarea, dezvoltarea de tehnologii noi, care facilitează interacțiunea dintre cerere și ofertă, nu poate avea decât un efect benefic pentru ambele părți. Astfel, clientul final are acces, în același timp, la o ofertă mult mai largă de servicii, aspect care reduce semnificativ timpul de căutare și de așteptare, dar și la o ofertă variată din punct de vedere al tarifelor și al calității prin posibilitatea accesării evaluărilor făcute de clienții precedenți asupra serviciilor în cauza. În același timp, se reduce perioadă de inactivitate pentru transportatorul taxi îndeosebi în intervalele de timp în care nu se înregistrează un nivel ridicat de cerere, aspect care contribuie la eficientizarea activității acestuia. Privite că produse, procese sau modele de afaceri noi, aplicațiile integratoare redefinesc piață, cu efect direct asupra creșterii concurenței între acestea și aplicațiile individuale la care se adaugă serviciile de intermediere transport taxi tradiționale (care asigură transmiterea cererii din partea consumatorilor către ofertă reprezentată de transportatorii taxi, prin intermediul stațiilor de emisie-recepție)”, se arată în avizul dat de Consiliul Concurenței.

Astfel, pentru a asigura o creștere a manifestării concurenței pe piața serviciilor de intermediere de transport taxi, serviciile clasice, definite în Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere drept servicii de dispecerat taxi, „ar putea coexista cu cele inovative, reprezentate de aplicațiile electronice integratoare, reglementatorului revenindu-i sarcina de a asigura un regim nediscriminatoriu în piață între acestea”, se mai arată în aviz.

„În contextul celor de mai sus, considerăm că o modificare a Proiectului de regulament și a anexelor acestuia, în sensul permiterii funcționării aplicațiilor integratoare, alături de celelalte soluții tehnice existențe, ar putea avea un efect benefic în piață, printr-o creștere a gradului de inovare al acesteia, implicit a concurenței”, se mai arată în avizul dat de Consiliul Concurenței referitor la aplicațiile Star Taxi și Clever Taxi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.