Compania TAROM, verificată de Corpul de Control al premierului

Premierul Viorica Dăncălă a trimis, luni, Corpul de Control la TAROM pentru a verifica, printre altele, circumstanţele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018.

”Din dispoziţia premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanşat o acţiune de control la Compania Naţională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A. Obiectivele acţiunii de control constau în verificarea respectării dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare şi control, precum şi circumstanţele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018”, se arată într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Cum au fost vândute aeronavele TAROM

Tarom a anunţat în vara anului trecut vânzarea a două aeronave AIRBUS A310 către compania aeriană Armenia Airways Aircompany pentru care a obţinut 5,48 milioane de dolari SUA. Werner Wolff, directorul general al Tarom, a declarat că această tranzacţie reprezintă „o decizie strategică prin care atragem un profit semnificativ pentru compania noastră, provenit atât din vânzarea efectivă a aeronavelor, cât şi din eliminarea costurilor de conservare şi întreţinere a acestora”.

Potrivit Tarom, activele au fost scoase la vânzare în luna februarie a anului 2018, cele două aeronave fiind neoperabile şi aflându-se în stare de conservare din septembrie 2016. Aeronavele Airbus A310 au fost achiziţionate de către Tarom în decembrie 1992 şi au funcţionat în regim comercial până la finalul anului 2016.

După faza de evaluare a ofertelor şi în urma negocierilor purtate, compania aeriană Armenia Arways Aircompany a oferit cel mai avantajos preţ, respectiv suma de 5.480.000 de dolari pentru cele două aeronave Airbus A310 şi componentele aferente.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.