Comisia Europeană remarcă hibele conexiunii dintre București și Aeroportul Otopeni Henri Coandă

întârzieri de până la 30 de minute Se oprește curentul la Otopeni

Comisia Europeană a prezentat evaluările privind ofertele de găzduire a Agenţiei Europene a Medicamentului, notând că Bucureştiul nu a furnizat informaţii suficiente privind frecvenţa mijloacelor de transport care fac legătura cu Aeroportul Otopeni şi nici detalii despre capacităţile şcolilor în limbi străine.

Comisia Europeană a prezentat pe site-ul oficial evaluări oficiale privind ofertele de găzduire a sediilor Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM) şi Autorităţii Bancare Europene (ABE) în contextul relocării acetor instituţii din cauza ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar. Comisia Europeană a evaluat ofertele depuse, fără a face o clasificare a oraşelor candidate în funcţie de îndeplinirea criteriilor, notează Mediafax. Reprezentanţii statelor europene vor analiza ofertele în octombrie, iar decizia finală privind găzduirea viitoarelor sedii ale celor două agenţii UE este aşteptată în noiembrie.

Bucureştiul şi alte 18 oraşe europene, printre care Viena (Austria), Bruxelles (Belgia), Sofia (Bulgaria), Bonn (Germania), Milano (Italia), Lille (Franţa) şi Barcelona (Spania), au depus oferte pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM).

În privinţa „disponibilităţii spaţiului adecvat” pentru sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, „în ofertă este indicat Complexul Globalworth Campus (27.431 m²), care, conform prezentării, va putea îndeplini condiţiile AEM privind organizarea reuniunilor, serviciile de primire (suprafaţa nu este menţionată), capacităţile de arhivare, standardele tehnice, de siguranţă şi de tehnologie informaţională (IT) (fără a conţine detalii despre spaţiile de birouri, săli de şedinţe şi de conferinţă); complexul va fi disponibil pentru ocupare în mod etapizat, înainte de septembrie 2018”, constată Comisia Europeană.

La criteriul „accesibilităţii locaţiei”, oferta României „indică disponibilitatea zborurilor directe între Aeroportul internaţional Bucureşti şi 23 de capitale UE, cu legături aeriene având durate cuprinse între trei şi patru ore, o frecvenţă între două şi 14 curse aeriene pe zi şi transport public cu o durată mai mică de 16 minute de la aeroport la sediul propus, fără a fi furnizate informaţii despre frecvenţa acestor legături de transport public”.

Nici nu ar fi fost în avantajul nostru să prezentăm modul în care Bucureștiul este legat de Aeroportul Henri Coandă. Magistrala 6 de metrou va ajunge la Otopeni abia peste câțiva ani buni, iar legătura feroviară de suprafață, asigurată cu trenurile Henri Coandă Expres, lasă foarte mult de dorit, după cum a arătat România liberă.

CITEȘTE și Bucureştiul riscă să piardă organizarea a patru meciuri de la Campionatul European 2020. Metroul spre Otopeni va fi gata „dacă vom fi nemţi”, spune Ioan Rus

Nici conexiunea cu autobuzele 780 și 783 așa-zis „expres” ale RATB nu este mai bună. Linia 783 s-a transformat într-o adevărată rată comunală, din moment ce numai în orașul Otopeni are nu mai puțin de cinci stații.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.