Coaliția pentru Familie recunoaște eșecul referendumului și dă vina pe PSD și pe primari

eșecul referendumului

Coaliţia pentru Familie a recunoscut practic, duminică după amiază, cu ore bune înaintea închiderii urnelor, eșecul referendumului și a găsit vinovatul în PSD şi toţi liderii politici din ţară, inclusiv primari.

„Comitetul de Iniţiativă pentru promovarea propunerii legislative a cetăţenilor privind revizuirea art. 48 alin. (1) din Constituţia României, analizând datele existente până la acest moment pentru fiecare judeţ, precum şi informaţiile comunicate de cetăţenii implicaţi în susţinerea acestui demers, semnalăm evidenţa dovedită a faptului că ne aflăm în faţa unui boicot generalizat al tuturor partidelor politice care au votat în Parlament legea de revizuire a Constituţiei României, ce face obiectul prezentului Referendum. Pentru toţi cei care au afirmat în mod fals, într-o campanie de dezinformare fără precedent de la Revoluţia din 1989, că acest Referendum este al Partidului Social Democrat şi al liderului său, Liviu Dragnea, devine acum evidentă, prin boicotul realizat la nivelul întregii ţări de către PSD, falsitatea acestor afirmaţii”, se arată în comunicatul transmis de Coaliţia pentru Familie, prin care se recunoaște, implicit, eșecul referendumului.

Organizaţia acuză şi maniera superficială şi „neprofesionistă în care Referendumul a fost organizat, astfel încât nici măcar date elementare privitoare la obiectul referendumului nu au fost comunicate publicului românesc”. „Trebuie să înţelegem că ne aflăm în situaţia în care toate îndemnurile la vot ale bisericilor şi cultelor creştine din România sunt boicotate de partidele politice, în ciuda declaraţiilor oficiale ale liderilor politici ale acestora. Campania masivă de dezinformare a întregului corp electoral român este dusă şi astăzi, prin vectori politici, administrativi şi mediatici, aflaţi sub influenţa partidelor politice. Atragem atenţia partidelor politice că cetăţenii români sunt primii care au înţeles acest boicot politic, transmiţându-ne efectele sale din fiecare judeţ din ţară, fiind evidentă pentru toată lumea falsitatea declaraţiilor publice ale liderilor în raport cu modul în care partidele au acţionat în realitate. Facem un ultim apel să înceteze imediat acest boicot politic generalizat la nivelul întregii ţări, pentru că el este îndreptat direct şi în primul rând împotriva creştinilor din România”, mai arată sursa citată.

Biroul Electoral Central a anunţat duminică prezenţa la vot pentru ora 13.00, în a doua zi de referendum pentru familie, aceasta fiind de 11,67%. Este vorba despre cel mai mare absenteism la vot înregistrat după 1989.


 

CITEȘTE și:

Referendum pentru familie: România, între homosexualitate și „familie naturală”

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.