Ce se face, tunelul de la Galaţi sau podul de la Brăila? Primarul Marius Stan s-a supărat pe premierul Victor Ponta

Marius StanPrimarul Galaţiului, Marius Stan, s-a supărat pe premierul Victor Ponta, căruia-i reproşează că susţine construcţia unui pod peste Dunăre, la Brăila, în detrimentul proiectului său de a săpa un tunel pe sub fluviu.

Marius Stan susţine că Victor Ponta i-a spus, în urmă cu două săptămâni, că podul peste Dunăre dorit de autorităţile din Brăila se va face în 2030, iar vineri, la o întâlnire a autorităţilor cu ministrul Transporturilor, s-a afirmat că proiectul va începe chiar în acest an.

Primarul Marius Stan şi-a exprimat luni dezamăgirea că un proiect al său privind realizarea unui tunel pe sub Dunăre, care să asigure legătura dintre municipiul Galaţi şi judeţul Tulcea, nu beneficiază de susţinere politică.

„La ultima vizită la premier, acum două săptămâni, m-am dus foarte supărat pe acest subiect pentru că apăruseră pe SEAP cele două subiecte. Textual, mi-a zis domnia sa: <Haideţi, domnule, să fim serioşi, proiectul acesta de pod pe la Brăila se va face prin 2030>. Reţineţi, sunt vorbele premierului pe care mi le asum şi pentru care răspund de ceea ce vorbesc. Nu sunt neserios. Ei, când asculţi ce spune premierul şi după aceea, vineri acum, când te duci la întâlnirea cu factorii de decizie de la Brăila, în faţa ministrului Transporturilor şi a celor de la CNADR şi ţi se spune că, domnule, noi anul acesta deja începem proiectul, cine minte?”, a spus Marius Stan.

Potrivit primarului, în momentul de faţă pe SEAP este înscris atât studiul de fezabilitate privind proiectul susţinut de el pentru realizarea unui tunel pe sub Dunăre care să asigure legătura dintre municipiul Galaţi şi judeţul Tulcea, cât şi cel autorităţilor din Brăila care doresc construirea unui pod peste fluviu care să asigure legătura dintre judeţele Brăila şi Tulcea.

Cu toate acestea, a afirmat primarul Marius Stan, proiectul care vizează realizarea tunelului pe sub Dunăre nu a beneficiat de susţinerea Guvernului, care nu l-a inclus în Master Planul de Transport trimis la Uniunea Europeană, spre deosebire de cel privind podul de la Brăila. De asemenea, Marius Stan s-a plâns de faptul că proiectul său nu a avut nici măcar susţinerea parlamentarilor gălăţeni. „Este o înfrângere politică”, a spus Marius Stan.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.