O intervenţie aparent banală, programată pentru tratarea a două carii, s-a transformat joi, 13 noiembrie, într-un episod dramatic într-o clinică privată din Sectorul 3 al Bucureştiului.
CITEŞTE ŞI: dentist
O fetiţă de doar doi ani, adusă de părinţi pentru două tratamente de canal, a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce i-a fost administrată anestezia generală. Medicii au încercat timp de două ore să o readucă la viaţă, dar fără succes. Incidentul a declanşat verificări imediate din partea Ministerului Sănătăţii şi o investigaţie penală coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Știri Cetățeanul.uk: Amenzi usturătoare pentru cei care beau în timp ce conduc în UK. Chiar și apă
Rezultatele preliminare ale autopsiei
Dimineaţa care a urmat tragediei a adus primele indicii medicale. Trupul copilei a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde legiştii au efectuat autopsia. Raportul preliminar confirmă existenţa „unei patologii cronice preexistente complexe”, aspect ce ar fi putut influenţa dramatic reacţia organismului la procedura stomatologică şi la anestezia administrată.Instituţiile implicate în anchetă au transmis detalii printr-un comunicat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a explicat succesiunea evenimentelor şi contextul în care a survenit decesul.
„La data de 13.11.2025, polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră în vârstă de doi ani, aflată într-o clinică privată de stomatologie pentru efectuarea unei proceduri medicale ce presupunea administrarea unei anestezii, a intrat în stop cardio-respirator în timpul intervenției. La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a aplicat manevre de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, echipajul medical a constatat decesul minorei în cursul aceleiași seri.
S-a deschis dosar penal
Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind începută urmărirea penală in rem cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, iar în data de 14.11.2025 cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.Conform concluziilor preliminare emise în urma efectuării autopsiei medico-legale de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, decesul minorei a survenit în timpul unei intervenții stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă.Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Vătămări și Ucideri din Culpă și vizează cu precădere stabilirea factorilor care au intervenit în lanțul cauzal ce a culminat cu decesul pacientei minore. În funcție de evoluția anchetei și de elementele de interes public, vom reveni cu informații suplimentare”, se arată în comunicat.
Surse medicale au confirmat că, în timpul autopsiei, au fost identificate analize care arătau existenţa unor afecţiuni grave, incompatibile cu administrarea unei anestezii generale.Medicii legişti aşteaptă însă rezultatele complete, care pot fi finalizate abia peste câteva săptămâni.
Reacţia familiei
„Analizele ieşiseră de 6 ori peste limită”Înainte de intervenţie, părinţii ar fi transmis medicilor că unele rezultate din analizele recente ale fetiţei nu se încadrau în limitele normale. Tatăl susţine că soţia sa a discutat cu medicul stomatolog şi i-a trimis valorile îngrijorătoare, dar programarea nu a fost amânată.„A semnat soţia, dar ştiam ce îi face, adică nu am venit că nu ştiam. Noi am spus, are mesaje soţia cu doamna doctor pe WhatsApp unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea, şi doamna doctor i-a zis că nu, că să vină că este ok”, a relatat bărbatul.El a mai precizat că analizele la ficat indicau valori de şase ori peste limita normală şi că situaţia a fost comunicată medicului.
Cetățeanul TV
























