Carmen Dan anunță creșterea cu 10% a salariilor polițiștilor. Ce se întâmplă cu pensiile speciale

Carmen Dan l-a confundat pe Matteo Salvini

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat luni că salariile poliţiştilor vor creşte cu 10% și că vor fi angajaţi 4.000 de oameni în sistem. Pensionarea din MAI în condiţiile actuale se va mai putea face doar până pe 15 septembrie.

Carmen Dan a precizat că au fost discuţii în acest sens cu Ministerul Finanţelor Publice şi că decizia este ca salariile poliţiştilor să crească cu 10%.

Ministrul de Interne a mai anunţat că vor fi angajate în Poliţie 4.000 de persoane, având în vedere deficitul de personal din sistem în urma pensionărilor anticipate. Ea a precizat că nu va fi modificat sistemul de calcul al pensiilor celor din MAI, iar cei care vor să se pensioneze în aceleaşi condiţii ca şi până acum o vor mai putea face până în 15 septembrie.

Ministerul Afacerilor Interne a precizat duminică, pe pagina de Facebook, că nu are în lucru un proiect de act normativ care să limiteze pensionările din sistem la vârste tinere, susţinând că o astfel de iniţiativă „nu se poate face cu aplicare peste noapte”.

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că există un val de pensionări in sistemul militar, din cauză că oamenii au auzit că s-ar putea modifica algoritmul de calcul, el dând asigurări că a convenit cu premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ca nivelul pensiilor acestora să nu se schimbe.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.