Deputat: Profesorii sunt, în continuare, bătaia de joc a Guvernului!

bătaia de joc a Guvernului proteste rezist salariile profesorilor

Profesorii sunt, în continuare, bătaia de joc a Guvernului, este de părere, deputatul neafiliat Mihaela Huncă.

„Acordul, aşa numit istoric, semnat cu sindicatele din domeniu la Alba Iulia, a ajuns de fapt, o minciună, o păcăleală istorică. Măririle de salarii, drepturile câştigate în instanţă, condiţii mai bune în şcoli, toate promisiunile au fost uitate sau amânate în ultimele luni. Ba mai mult, ministrul Educaţiei distruge acum şi concediile profesorilor!”, declară deputatul Mihaela Huncă.

Ministerul Educaţiei Naţionale, printr-o adresă, trimite forţat personalul didactic în concediu de odihnă.
Motivul este unul cel puţin bizar: guvernul trebuie sa scadă drastic cheltuielile în acest an, începând chiar cu profesorii. Toate astea în condiţiile în care în fiecare an educaţia a fost subfinanţată.
„Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului. Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor. În sistemul românesc de învăţământ angajatorul este unitatea de învăţământ unde salariatul îşi desfăşoară activitatea şi de unde îşi încasează salariul. Consider că trimiterea forţată în concediu de odihnă este un abuz al Ministerului Educaţiei la adresa cadrelor didactice.Un gest incalificabil al Ministerului Educaţiei Naţional! Stimaţi guvernanţi, nu trebuie să uitaţi că a investi în educaţie înseamnă a investi în viitor”, declară deputatul Mihaela Huncă.
Educaţia rămâne în continuare o „cenuşăreasă“, o repetentă atunci când vine vorba de resurse financiare. Demotivarea cadrelor didactice existente duce la scăderea performanţei cu efecte negative pe termen mediu şi lung asupra întregii societăţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.