Autostrada în parteneriat public privat Târgu Neamț – Iași va costa 1,2 miliarde de euro

autostrada în parteneriat public privat Autostrada București-Ploiești

Autostrada în parteneriat public privat Târgu Neamţ – Iaşi va avea 68 de kilometri, iar investiţia este estimată la 1,2 miliarde de euro, a anunțat vineri premierul Viorica Dăncilă.

Primul ministru a anunţat vineri că se aprobă în şedinţa de Guvern studiul de fundamentare al proiectului Autostrăzii Târgu Neamţ – Iaşi.

”Aprobăm astăzi studiul de fundamentare al proiectului strategic de investiţii în parteneriat public privat autostrada Târgu Neamţ-Iaşi, de asemenea vital pentru regiunea Moldovei. (…) Aşa cum am menţionat, voi monitoriza cu prioritate ca şi la acest obiectiv toate procedurile să se realizeze cu rapiditate”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschidere şedinţei de Guvern de vineri.

Autostrada în parteneriat public privat Târgu Neamț – Iași se va construi în patru ani

Potrivit ei, valoarea totală a investiţiei este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este de 48 de luni.

Proiectul are în vedere realizarea a 68 de km de autostradă, urmând ca şoseaua să se racordeze la drumul de mare viteză Bucureşti-Suceava, aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor. Dăncilă a anunţat că, la începutul lunii aprilie, proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să îşi asume proiectarea şi construcţia.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.