Autostrada „Dacia-Renault” va avea două capete de 45 de km care vor costa 679 milioane de euro

Licitaţiile pe fonduri europene

De-abia peste un deceniu, compania națională va finaliza două din cele cinci porțiuni în care a fost împărțită autostrada dintre Pitești și Sibiu. Cele două segmente, aflate la capete, vor avea un cost enorm de 679 milioane de euro. Restul de trei porțiuni nu sunt încă în plan, dar ele trebuie să traverseze munții. Autostrada este una pe care Grupul Dacia-Renault a cerut-o urgent de câțiva ani pentru a nu opri fabrica de la Mioveni și a permite exporturile auto în Europa de Vest.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a a anunțat că a finalizat documentatia pentru cele două capete ale autostrăzii Piteşti-Sibiu. Aceste proțiuni din traseu sunt considerate de specialisti cele mai uşor de realizat, deoarece sunt singurele care nu traversează munţii. Valoarea celor două contracte fiind estimată la 3,1 miliarde lei (679 milioane euro), cu TVA. Cu acești bani se vor realiza 45 de km din cei 123 de km dintre Pitești și Sibiu.

Autostrada Piteşti-Sibiu, parte din Autostrada Bucureşti-Nădlac (A1) ar permite traficul neîntrerupt pe autostradă între Capitală şi frontiera cu Ungaria.

Traseul a fost imperios necesar de șefii companiei Dacia de la Mioveni, grupul Renault care controlează fabrica auto atenționând că ar putea reduce producția în lipsa proiectului care ar ajuta exportul de mașini. De altfel, Dacia este prinicipalul exportator din România. Reprezentanții copaniei anunțau acum doi ani că speră că autostrada din Pitești și Sibiu să fie gata până în 2020.

În lipsa autostrăzii, Renault a preferat să realizeze o fabrică Dacia în Maroc și nu să mărească producția la Mioveni. Uzinele Dacia din județul Argeș, sursa foto evz.ro
În lipsa autostrăzii, Renault a preferat să realizeze o fabrică Dacia în Maroc și nu să mărească producția la Mioveni. Uzinele Dacia din județul Argeș, sursa foto evz.ro

Autostrada de circa 123 kilometri ar fi prima care ar trece munţii, făcând legătura între Muntenia şi Transilvania, peste Munţii Carpaţi. Autostrada a suferit mai multe amânări în ultimii ani din cauza efectuării mai multor studii asupra celor cinci variante de traseu.

Puțini kilometri, dar scumpi

În martie, CNAIR a anunţat că a primit documentaţia tehnică aferentă studiilor de fezabilitate pentru secţiunile 1 şi 5 pentru a le evalua conformitatea cu normele în vigoare.

”În cursul săptămânii trecute, CNAIR a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), spre validare, documentaţiile de atribuire aferente secţiunilor 1 şi 5 ale viitoarei autostrăzi Sibiu – Piteşti”, se arată în comunicatul publicat luni.

Lotul 1 aferent secţiunii 1, Sibiu-Boiţa, are o lungime de 13,2 kilometri, iar traseul autostrăzii va începe în zona localităţii Şelimbăr, la intersecţia cu centura Sibiului.

Valoarea estimată a contractului este de 911,3 milioane lei (199,2 milioane euro), cu TVA. Durata contractului este de nouă ani, dintre care un an perioada de proiectare, trei ani perioada de execuţie, iar cinci ani perioada de garanţie a lucrarilor.

Lotul 5 este cuprinsă între Curtea de Argeş – Piteşti şi are o lungime de 30,35 km. Traseul autostrăzii va începe în zona localităţii Curtea de Argeş şi ”va continua traseul paralel cu râul Argeş până la actuala centura a municipiului Piteşti”, se arată în comunicat.

Valoarea estimată a contractului este de 2,18 miliarde lei (480 milioane euro). Durata contractului este de 10 ani şi cuprinde un an perioada de proiectare, patru ani perioada de execuţie şi cinci ani perioada de garanţie a lucrărilor.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.