Asociaţia Municipiilor cere modificarea Codului Fiscal, pentru suprataxarea clădirilor neîngrijite

Asociaţia MunicipiilorAsociaţia Municipiilor din România vrea modificarea Codului Fiscal, cerând suprataxarea clădirilor şi terenurilor abandonate, precum şi reintroducerea taxei hoteliere, a declarat preşedintele executiv al AMR, Ilie Bolojan.

„Noi am discutat şi cu reprezentanţii Guvernului şi am trimis solicitări la toate conducerile partidelor parlamentare, în urmă cu aproximativ o săptămână. Cerem partidelor parlamentare, dacă tot se discută Codului Fiscal, încă o dată, să introducă posibilitatea de a supraimpozita imobilele şi terenurile neîngrijite, precum şi reintroducerea taxei hoteliere, pe care au anulat-o, taxă care exista de 20 de ani, în România”, a declarat pentru Mediafax Ilie Bolojan, primarul din Oradea.

El a mai afirmat că proiectul de Cod Fiscal, în forma trimisă iniţial în Parlament, prevedea suprataxarea clădirilor şi a terenurilor abandonate, însă, la dezbaterea din Comisia de buget a Camerei Deputaţilor, aleşii au votat pentru respingerea acestei măsuri. Asociaţia Municipiilor susţine că prin introducerea în Codul Fiscal a prevederii referitoare la imobile şi clădirile neîngrijte, autorităţile locale nu sunt obligate să aplice această supraimpozitare, ci doar le oferă această posibilitate.

„Solicităm introducerea acestei măsuri pentru a da posibilitatea ca autorităţile locale să poată să supraimpoziteze imobilele neîngrijite, deci nu este o chestiune obligatorie, este o posibilitate. Se creează, astfel, posibilitatea de aplicare a unor politici publice locale. Dacă vrea consiliul, poţi să o aplici sau nu. Taxarea se poate majora de până la cinci ori. Se poate aplica treptat, în fiecare an, poate fi în creşetere, se poate dubla sau tripla, asta ţine de fiecare localitate în parte. Această posibilitate legală este o practică europeană, nu este ceva nou la noi”, a mai spus Ilie Bolojan.

Asociaţia Municipiilor susţine că au existat discuţii cu liderii partidelor parlamentare, care „în principiu, au fost de acord” cu propunerile asociaţiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.