marți, aprilie 1, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăAnunţ de ULTIMĂ oră pentru pensionarii cu venituri mici

Anunţ de ULTIMĂ oră pentru pensionarii cu venituri mici

-

Prima tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici va fi plătita săptămâna viitoare, a anunțat, vineri, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu. Cupoanele au fost tipărite și vor fi distribuite începând de marți, 1 aprilie.

CITEŞTE ŞI: pensionari

Daniel Baciu a explicat la Antena 3 CNN că sunt 2,6 milioane de persoane care beneficiază de ajutor, iar impactul financiar este 2,1 miliarde lei.

Ajutorul va fi acordat în două tranșe egale: „400 de lei în aprilie și 400 de lei în luna decembrie”

Cupoanele vor fi trimise către beneficiari săptămâna viitoare, a mai președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

„De marți. Noi, aceste taloane le-am tipărit și le-am trimis către Compania Națională Poșta Română”, a declarat Daniel Baciu adăugând că pensionarii vor primi din prima zi lucrătoare a lunii aprilie atât pensiile cât și ajutorul.

Ajutorul se acorda pensionarilor cu venituri de până la 2.574 de lei, așa cum a stabilit Guvernul

Acordarea de sprijin financiar

„Casa Națională de Pensii a trebuit să implementeze aceste măsuri prevăzute de Ordonanța 12/2025, privind acordarea acestui sprijin financiar persoanelor vulnerabile. Acest plafon de 2.574 de lei este eligibil pentru peste 2,5 milioane de persoane, chiar 2,6 milioane dacă includem și celelalte sisteme neintegrate.

Impactul financiar pentru plata acestui sprijin este de 2,1 miliarde de lei, iar sumele vor fi acordate în două tranșe egale: 400 de lei în aprilie și 400 de lei în decembrie”, a declarat preşedintele CNPP, Daniel Baciu.

Daniel Baciu a reamintit şi cele trei beneficii care se acordă pensionarilor prin acest plafon.

„Vorbim de cele trei beneficii care se acordă pensionarilor tot vis-a-vis de acel plafon. Vorbim despre cei care beneficiază de acel stafon pentru medicamente compensate în proporție de 90%. Acest sprijin financiar nu se ia în calcul, în baza de calcul, deci este exclus.

Vorbim de pensionarii care merg la tratament și cumpără acele bilete de tratament, iar ei sunt pe confort legii, trebuie să plătească o contribuție de 50% din valoarea pensiei. Acest sprijini financiar nu este luat în calcul în această bază și vorbim de acele persoane care primesc acel venit minim de incluziune acordat prin Agenția Națională de Prestații Sociale, iar această sumă nu intră în baza lor de calcul”, a anunţat acesta.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri