ANI l-a găsit în conflict de interese pe Mircea Moloţ, preşedintele suspendat al CJ Hunedoara

0
8

Mircea MoloțAgenția Națională de Integritatea constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Mircea Moloț, președintele Consiliului Județean Hunedoara, suspendat din funcție începând cu data de 11 decembrie 2014.

Mircea Moloţ ar fi participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii CJ privind aprobarea acordării unei finanțări nerambursabile de două milioane de lei, pentru anul 2013, Episcopiei Devei și a Hunedoarei.

„Mircea Ioan Moloț a activat în perioada 15 mai 2010 — 10 martie 2014 ca membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei și Hunedoarei, fiind delegat și ca membru al Consiliului Eparhial”, precizează ANI. Potrivit sursei, persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile Legii nr. 215/2001, potrivit cărora „nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție (…), are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local” și dispozițiile Legii 393/2004, potrivit cărora „aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…); orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia”.

ANI a mai constatat în cazul lui Mircea Moloț, în urma procedurilor de evaluare, atât încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, cât și existența conflictului de interese în materie administrativă. Acesta a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și de drepturile de care beneficiază.

LĂSAȚI UN MESAJ


*