Angajații din primării și consilii județene amenință că vor declanșa grevă generală pe 19 iulie

Sindicaliștii din administrația publică locală au declanșat conflictul colectiv de muncă la nivel național și amenință cu grevă generală pe termen nelimitat începând cu data de 19 iulie 2016. Ei susțin că salariații din primării și consilii județene se simt discriminați după ce Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Calendarul protestelor include grevă generală de o oră pe 5 iulie, grevă generală de o zi pe 12 iulie și grevă generală pe termen nelimitat începând din 19 iulie.

Potrivit unui comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), a fost înaintată Ministerului Muncii notificarea privind declanșarea conflictului de muncă la nivelul sectorului de activitate pe care îl reprezintă, ca urmare „a refuzului Guvernului României de a soluționa revendicările salariaților din primăriile și consiliile județene”.

„Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care își desfășoară activitatea în consiliile județene și primăriile de pe întreg teritoriul țării a fost vădit discriminat în raport cu angajații din administrația centrală (care au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%). Constatând dezinteresul manifestat de reprezentanții Guvernului României față de problemele majore cu care se confruntă salariații din sectorul nostru de activitate și față de situația disperată în care se afla aceștia ca urmare a faptului că sunt și rămân cea mai slab plătită și discriminată categorie de salariați din sistemul bugetar,” se arată în comunicat.

În acest context, sindicaliștii cer majorarea cu 25% a salariilor de bază ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația publică locală. „Ținând cont de faptul că salariile funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația publică locală sunt mai mici decât cele din administrația publică centrală, majoritatea angajaților din administrația publică locală având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de bază ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din administrația publică locală cu 25%”, spun aceștia.

Printre revendicările salariaților din administrația publică locală se mai află acordarea voucherelor de vacanță și a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală — acolo unde resursele bugetare permit acest lucru.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.