Alina Bica, contestaţie în anulare la condamnarea de 4 ani de închisoare pentru corupție

Fosta şefe a DIICOT Alina Bica i-a fost admisă contestația în anulare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) și s-a dispus rejudecarea apelului pe data de 20 mai. contestaţie în anulare

Fosta şefă DIICOT, Alina Bica, a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare faţă de condamnarea la 4 ani de închisoare cu executare. Bica a invocat drept motiv decizia CCR privind completurile de cinci judecători, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Potrivit aceleaşi surse, procesul are termen, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, data de 10 decembrie.

Curtea supremă a schimbat, prin tragere la sorţi, membrii completelor de cinci judecători pentru 2018 după ce CCR a decis că există conflict juridic constituţional între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlament.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în luna iunie, menţinerea pedepsei de 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului, în care era cercetat şi Adriean Videanu. Fostul ministru al Economiei a fost achitat de către judecători. Decizia magistraţilor instanţei supreme este definitivă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.