sâmbătă, septembrie 28, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăAgenţia Europeană a Medicamentului, verificări cu privire la metamizol, substanță aflată în...

Agenţia Europeană a Medicamentului, verificări cu privire la metamizol, substanță aflată în medicamente precum algocalmin

-

Agenţia Europeană a Medicamentului face o reevaluare în privința mai multor medicamente care conțin metamizol. Investigația vizează efectele adverse pe care le poate declanșa această subtanță, conținută și de analgezice uzuale de pe piața românească

Metamizolul este prezent în 15 produse farmaceutice comercializate în România, printre care algocalmin, piafen și algozone.

Medicamentele pentru febră sau durere care conțin metamizol ar putea fi retrase din mai multe țări europene. Printre ele se numără și Algocalminul, denumit și noraminofenazonă, cu denumirea comercială Algocalmin, utilizat sub formă de metamizol sodic.

Agenția Română a Medicamentului a anunțat că va lua parte la investigația europeană, care se va încheia în luna septembrie.

Până la finalizarea evaluării, ministrul Sănătății îndeamnă la menținerea calmului.

„Metamizolul este un produs care se folosește de mai mult de 100 de ani, algocalmin. Agranulocitoza pe care o produce în anumite cazuri, foarte rar – între unu la 10 mii și unu la 100 de mii de cazuri – era cunoscută. Nu e o chestiune necunoscută. Apare în prospect.”, a transmis Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.


Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

George Simion, dat în judecată: Minciuna trebuie să aibă un preţ

0
Europarlamentarul PSD Dani Nica a anunțat vineri, 27 septembrie, că îl dă în judecată pe președintele AUR, George Simion, după ce acesta din urmă a lansat zvonuri în spațiul public conform cărora eurodeputatul ar deține anumite construcții hidrotehnice. CITEŞTE ŞI:...