Aeroportul Otopeni, pe locul cinci ca şi creştere a numărului pasagerilor în acest an

Otopeni
Șase porţi de control automat al paşapoartelor biometrice

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost clasat de către Airports Council International – Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primele zece luni din acest an.

Astfel, la categoria aeroporturilor cu 10-25 milioane de pasageri pe an, Aeroportul Henri Coandă, care a avut o creştere de 16,7% a traficului aerian, a ocupat al cincilea loc, arată un comunicat emis vineri de compania care administrează aeroportul.

”Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti s-a înscris pe un trend de creştere consistentă, surclasând aeroporturi precum: Lisabona, Berlin, Bruxelles, Atena, Milano, Praga sau Budapesta. Pentru atingerea potenţialului maxim de creştere, am impus ca priorităţi eficientizarea activităţii, reconfigurarea investiţiilor şi deblocarea rapidă a strategiei de dezvoltare a aeroportului, cu o continuă preocupare pentru siguranţă şi securitate. Am reuşit, în timp record, să optimizăm serviciile oferite pasagerilor şi să extindem capacităţile de procesare, astfel încât tranzitarea Aeroportului Henri Coandă să fie cât mai rapidă şi mai confortabilă”, a precizat directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Bogdan Mîndrescu.

Explicaţiile

Conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a dispus în acest an o serie de măsuri operative care au redus timpul de aşteptare al pasagerilor la controlul documentelor.

”Astfel, capacitatea de procesare a pasagerilor Aeroportului Henri Coandă la ghişeele de control a crescut cu aproape 50% pe ambele fluxuri, de intrare şi de ieşire din ţară, iar timpul de aşteptare la controlul documentelor a scăzut de peste zece ori (în prezent fiind de 2-5 minute)”, informează comunicatul.

De asemenea, pentru reducerea timpului de aşteptare la controlul de securitate pe fluxul de plecări, a fost dispusă optimizarea controlului pasagerilor şi bagajelor de mână, la Aeroportul Henri Coandă. Au fost amplasate paturi de role la toate liniile de control de securitate, au fost instalate sisteme de recuperare a tăvilor folosite pentru controlul bagajelor de mână şi au fost amplasate staţii de lucru pentru controlul secundar al acestor bagaje.

Pentru confortul pasagerilor, în cursul verii au fost finalizate lucrările de supralărgire la două benzi pe fluxul de ieşire a autovehiculelor din Aeroportul Henri Coandă către Bucureşti. Această măsură a descongestionat traficul auto, facilitând accesul şi defluirea autovehiculelor din perimetrul Aeroportului Henri Coandă.

În plus, în acest an, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început şi a încheiat lucrările de întreţinere şi reparaţii la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi la căile de rulare a aeronavelor.

Lucrările au totalizat o suprafaţă de 67.228 mp, din care 39.483 mp la pista nr. 1 şi alţi 27.745 mp la platforme şi la căile de rulare a avioanelo

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.