Adversarul Codurilor lui Iordache a ajuns şef adjunct la Poliţia Capitalei

Gavriș

Şeful Serviciului Omoruri din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Radu Gavriş, a fost împuternicit să îndeplinească, începând de joi, pe o perioadă de 6 luni, atribuţiile funcţiei de director general adjunct al Poliţiei Capitalei, pe linie de poliţie judiciară, anunţă Poliţia Română.

Prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, cu data de 23 august, comisarul-şef de poliţie Radu Emilian Gavriş, şeful Serviciului Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de 6 luni, atribuţiile funcţiei de director general adjunct al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe linie de poliţie judiciară, anunţă Poliţia Română.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan i-a mulţumit, marţi, şefului Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Radu Gavriş, pentru „profesionalismul şi determinarea” cu care s-a acţionat pentru recuperarea psitolului care i-a fost furat femeii jandarm în timpul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei.

„Poliţia Română a identificat ieri (luni, n.r.) arma dispărută. Pentru noi este o activitate pe care am reuşit să o ducem la sfârşit cu succes şi vă rog să ne credeţi că am fost extrem de capacitaţi să găsim arma într-un timp atât de scurt. Vreau să adresez pe această cale mulţumiri celor care au coordonat activităţile de identificare a armei. Mulţumirile mele se adresează tuturor structurilor de Poliţie, pentru că această activitate se desfăşoară într-o strânsă colaborare, dar şi structurii de crimă organizată coordonată de domnul Gavriş. Eu sunt omul care, atunci când trebuie să facă referire la o activitate care m-a nemulţumit ca ministru, fac referire fără ezitare şi trag semnale de alarmă, dar şi omul care mulţumeşte şi recunoaşte determinarea şi capacitatea, profesionalismul cu care s-a lucrat”, a declarat Carmen Dan, la finalul audierilor din comisia de apărare din Parlament.

Radu Gavriş este cel căruia ministrul Carmen Dan i-a cerut, la începutul acestui an, ”să facă un pas în spate”, invocând prescrierea unui dosar în care suspect principal ar fi agentul de la Rutieră acuzat de agresiuni sexuale. Tot în acea perioadă, şefului Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Radu Gavriş, a criticat modificarea Codului Penal, spunând că va duce la situaţii revoltătoare: ca un suspect de pedofilie să fie prezent la audierea victimei ori ca violatori şi criminali să nu fie pedepsiţi, pentru că imaginile filmate de camerele de supraveghere nu pot fi folosite de anchetatori.

Poliţia Capitalei anunţa luni seară că a fost recuperat pistolul sustras în 10 august de la femeia jandarm bătută în timpul protestului, arma fiind găsită în zona localităţii Petrăchioaia din judeţul Ilfov.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.