90% dintre români nu își permit un trai minim decent

trai minim decent

90% din populaţia României nu are banii necesari pentru a duce un trai minim decent, a declarat Victoria Stoiciu, coordonator de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România.

„90% din adulţii din România au venituri mai mici decât acest 2.500 de lei, ca să îl iau rotunjit, ceea ce înseamnă că 90% din populaţia României nu are banii necesari pentru un a duce un trai minim decent”, a spus Victoria Stoiciu.

Inspecţia Muncii arată că 47% din contractele individuale de muncă sunt pe salariu minim, iar cele pentru salarii mai mici de 2.500 de lei au o proporţie de 65%.

Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o persoană este de 2.552 de lei pe lună, iar pentru o familie formată din doi adulţi şi doi copii valoarea coşului urcă la 6.762 de lei, potrivit unei cercetări realizate de Fundaţia Friedrich Ebert România, împreună cu Syndex România şi Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Coşul minim de consum pentru un trai decent este estimat în valoare lunară pentru nevoile unei familii de doi adulţi şi doi copii. Realizatorii au presupus că familia locuieşte în mediul urban, că adulţii sunt ambii salariaţi cu venituri sub medie şi vârstele cuprinse între 35 şi 45 de ani. De asemenea, aceştia au presupus că unul dintre copii are vârsta cuprinsă între 12 şi 14 ani şi celălalt între 8 şi 10 ani.

Cum arată coșul pentru un trai minim decent

Structura coşului minim de consum pentru un trai decent rezultată din cercetare cuprinde 11 capitole: (1) alimentaţie, (2) îmbrăcăminte şi încălţăminte, (3) locuinţă, (4) dotarea locuinţei, (5) cheltuieli cu locuinţa, (6) produse de uz casnic şi igienă personală, (7) servicii, (8) educaţie şi cultură, (9) sănătate, (10) recreere şi vacanţă, (11) fondul de economii al familiei. În total, aceste capitole conţin un număr de 226 de itemi.

În ceea ce priveşte repartizarea cheltuielilor familiei, pentru alimentaţie este nevoie de 1.405 lei, pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 651 de lei, locuinţă – 1.781 de lei, dotarea locuinţei – 220 de lei, cheltuieli cu locuinţa – 477 de lei, produse de uz casnic şi igienă personală – 238 de lei, servicii – 488 de lei, educaţie şi cultură – 546 de lei, îngrijirea sănătăţii – 107 de lei, recreere şi vacanţă – 234 de lei, fondul de economii al familiei – 615 de lei. Astfel, alimentaţia are o pondere de 20,77%, iar locuinţa 26,33%.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.