40 de foşti şi actuali aleşi locali au fost găsiţi de ANI în incompatibilitate sau conflict de interese

0
18

incompatibilitateAgenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații sau conflict de interese în cazul a 40 de foști sau actuali aleși locali (nouă primari, 13 viceprimari și 18 consilieri locali).

Potrivit ANI, Gheorghe Românu, primar al orașului Anina, județul Caraș-Severin, s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 20 iunie 2012 – 3 iulie 2014, întrucât a deținut simultan funcțiile de primar și membru în Consiliul de Administrație al Liceului „Mathias Hammer” Anina.

Mihai Viorel Mazilu, primar al orașului Târgu Cărbunești, județul Gorj, s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece a deținut simultan funcțiile de primar și membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național „Tudor Arghezi” Tg. Cărbunești (în perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2012), respectiv în Consiliul de Administrație al Școlii gimnaziale nr. 1 „George Uscătescu” Tg. Cărbunești (în perioada 10 septembrie 2010 – 31 august 2012).

Constantin Ionică Cornel, viceprimar al municipiului Pitești, județul Argeș, a fost declarat în conflict de interese, deoarece, în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012, a participat la deliberarea și adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local din data de 24 septembrie 2009, având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Pitești cu societăți comerciale la care ginerele său este asociat și administrator (prin validarea protocoalelor, societățile comerciale au beneficiat de folosința unor spații puse la dispoziție de Centrul Cultural).

De asemenea, Constantin Ionică Cornel a participat la deliberarea și adoptarea unei hotărâri a CL Pitești din data de 8 iulie 2010, în baza căreia a fost încheiat un contract de asociere între Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești și SCD&D General Invest SRL, societate comercială la care ginerele său este asociat unic și administrator (prin încheierea contractului de asociere, societatea comercială a beneficiat de folosința unor suprafețe de teren aparținând domeniului public în vederea exploatării neîngrădite pentru publicitate).

ANI mai susține că Bogdan Dumitrică, viceprimar al orașului Băile Govora, județul Vâlcea, se află în stare de incompatibilitate începând cu 22 iunie 2012, întrucât deține simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică. El s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 22 iunie 2012 – 23 martie 2013, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar și administrator al SC Monela Stil SRL. În plus, Dumitrică este acuzat de fals în declarații, deoarece nu a menționat în declarațiile de interese depuse în 2014 și 2015 faptul că deține calitatea de membru-reprezentant al Întreprinderii Familiale „Dumitrică Bogdan”.

Maricel Benchea, consilier local în municipiul Roman, județul Neamț, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a participat la deliberarea și adoptarea a trei hotărâri ale CL prin care s-a alocat din bugetul local suma de 1.750.000 lei pentru Sport Club Municipal — Petrotub Roman, club sportiv în cadrul căruia Maricel Benchea deține funcția de președinte.

În stare de incompatibilitate au mai fost declarați Dumitru Blejan — primarul comunei Scundu (județul Vâlcea); Radu Tiberiu Giurgelea — primar al comunei Vârfurile (Arad); Maricel Gîfu — primarul comunei Pogana (Vaslui); Dan Alexandru Tiberiu — primar al comunei Mădăraș (Bihor); Eugen Giurcă — fost viceprimar al comunei Sălcuța (Dolj); Costel Drăghici — viceprimar al comunei Boldești-Grădiștea (Prahova); Valentin Cristian Petrovan — viceprimar al comunei Bocicoiu Mare (Maramureș); David Chiriță — viceprimar al comunei Răstoaca (Vrancea); Viorel Pașca — viceprimar al comunei Botiza (Maramureș); Dumitru Feier — viceprimar al comunei Ceuașu de Cîmpie (Mureș); Felicia Amuzan — viceprimar al comunei Bucșani (Dâmbovița); Iuliu Nemeti — viceprimar al comunei Tămășeu (Bihor); Gheorghe Dan Spătaru — viceprimar al comunei Bunești (Brașov); Florinel Sarion — primar interimar și viceprimar al comunei Girov (Neamț); Cătălin Nică — viceprimar al comunei Robănești (Dolj); Adrian Iulian Oceanu — viceprimar al comunei Valea Doftanei (Prahova); Nemeș Ilie — consilier local în comuna Dumbrăvița (Timiș); Vasile Pop — consilier local în comuna Iara (Cluj); Silvia Butnar — consilier local în comuna Baru (Hunedoara); Vasile Marinescu — consilier local în comuna Buzoești (Argeș).

ANI precizează că Dan Alexandru Tiurbe, primarul comunei Mădăraș, județul Bihor, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 ianuarie 2011, deoarece deține și funcția de administrator al SC Gaz Bihor SA și calitatea de titular la o întreprindere individuală. El este acuzat și de fals în declarații, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere din 2011 – 2015 faptul că deține funcției de administrator al SC Gaz Bihor.

În conflict de interese au fost declarați Andrei Fătu — primar al comunei Chiojdu (Buzău); Vasile Moșoiu — fost primar al comunei Drăguțești (Gorj); Constantin Nechifor și Augustin Vasiliu — consilieri locali în comuna Pîngărați (Neamț); Petru Oprean — consilier local în municipiul Sighișoara; Traian Pățan — consilier local în comuna Iablanița (Caraș-Severin); Daniel Sergiu Micu — consilier local în comuna Tărtășești (Dâmbovița); Alexandru Man — fost consilier local în comuna Iara (Cluj); Iulian Piele — consilier local în comuna Valea Doftanei (Prahova); Nicolae Ciprian Avasiloaiei — consilier local în comuna Girov (Neamț); Viorel Cătălin Buradatencu — fost consilier local în orașul Măcin, județul Tulcea; Viorel Drăgan — consilier local în comuna Valea Doftanei (Prahova); Daniela Zamfir — consilier local în comuna Vintilă Vodă (Buzău); Vasile Necula — consilier local în comuna Movileni (Iași); Daniela David — consilier local în comuna Borlești (Neamț).

LĂSAȚI UN MESAJ


*